Dr. Ana Maria Daviţoiu, medic primar pediatrie şi şef de secţie la Spitalul de Copii „Victor Gomoiu” din Capitală, a declarat pentru News.ro că în ultimele trei săptămâni au fost diagnosticaţi cu gripă la unitatea sanitară în jur de 500 de copii, o medie aproximativ 200 de cazuri pe săptămână, în ultimele două săptămâni. Medicul spune că a crescut şi numărul cazurilor de infecţie cu virus sinciţial respirator, care poate duce la complicaţii grave mai ales în rândul copiilor de vârstă mică. În această perioadă sunt diagnostocaţi însă cu virus sinciţial respirator şi copii de vârstă mai mare, şcolari şi preşcolari.

„La camera de gardă se prezintă un număr mare de pacienţi cu boli respiratorii, cu boli febrile, cu boli acute. Prin excelenţă vedem între 120 şi 170 de copii pe zi, cei mai mulţi sunt copii cu boli acute şi prin faptul că prin testări rapide putem să stabilim etiologia, putem să-i separăm pe categorii de boală. De departe cel mai numeros lot este cel al copiilor cu gripă, gripă de tip A, şi un număr mare de copii care au infecţie cu virus respirator sinciţial.

Diagnosticăm în fiecare zi 18, 20, 22 de copii cu gripă, din cei 100 şi ceva testaţi şi în jur de 20 de copii cu virus respirator sinciţial. Aceştia din urmă din urmă adesea sunt foarte mici, sunt sugari şi au nevoie de internare. În momentul de faţă avem 22 de copii internţi cu diagnostic de virus respirator sinciţial.

De departe, infecţia cu virus respirator sinciţial este în creştere, iar numărul de cazuri de gripă este în platou, practic infecţiile cu gripă sunt aproximativ 500 de cazuri diagnosticate în ultimele trei săptămâni, în ultimele două fiind cu cifre în preajma lui 200 pe săptămână”, a spus dr. Ana Maria Daviţoiu.

Cei mai mulţi dintre copiii diagnosticaţi cu virus respirator sinciţial care au nevoie de internare sunt de vârstă mică, sugari, mai spune medicul. Sunt diagnosticaţi şi copii mai mari, însă aceştia nu fac de obicei forme severe de boală

„Infecţia cu virus respirator sinciţial este o infecţie redutabilă care vizează în special prin gravitate copilul de vârstă mică, dar să ştiţi că de data aceasta,în această parte a epidemiei cu virus respirator sinciţial sunt diagnosticaţi şi copii cu vârste mai mari, copii şcolari şi preşcolari, ceea ce cel puţin pentru mine este neobişnuit. Cred că în contextul în care ei sunt în colectivităţi, în permanenţă, au multiple contacte infectante, cred că asta face ca boala să se împrăştie şi sunt şi cei care au fraţi, noi avem copiii internaţi, vorbim cu aparţinătorul, ne spune: ”Şi fratele sau sora mai mare sunt bolnavi”. Îi testăm şi pe ei, dacă forma de boală este uşoară, primesc tratament pentru acasă, mă refer la vsr, dacă forma este gravă îi internăm şi pe ei”, a precizat Dr. Daviţoiu.

Sursa: Newsinn