Bolnavii de diabet vor scăpa de biletele de trimitere

Proceduri „absurde”, eliminate treptat
Ministrul Alexandru Rogobete a calificat actuala procedură drept „o aberație” și a precizat că schimbarea va fi pusă în aplicare „în câteva săptămâni”.
Ministrul Sănătății a anunțat, duminică seară, o nouă simplificare a procedurilor din sistemul medical.
Obligativitatea biletului de trimitere pentru pacienții cu diabet insulino-dependent va fi eliminată.
Alexandru Rogobete a calificat actuala procedură drept „o aberație” și a precizat că schimbarea va fi pusă în aplicare „în câteva săptămâni”.
Potrivit lui, decizia face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri prin care instituția pe care o conduce urmărește reducerea birocrației inutile care îi obligă pe pacienți să parcurgă trasee administrative fără valoare medicală.
Proceduri „absurde”, eliminate treptat
Alexandru Rogobete a amintit că, în toamna anului trecut, a fost eliminată obligativitatea biletului de trimitere de la medicul de familie pentru femeile însărcinate care merg la consult ginecologic – o procedură considerată nejustificată medical.
„Odată confirmată sarcina, este evident că femeia este însărcinată. Pentru ce mai avea nevoie de bilet de trimitere? Această absurditate a fost eliminată”, a declarat ministrul la TVR Info.
Ministrul Sănătății a atras atenția asupra situației pacienților cu diabet insulino-dependent, care, deși au un diagnostic permanent, sunt obligați să meargă periodic la medicul de familie pentru bilet de trimitere și apoi la spital, în regim de spitalizare de zi, pentru a primi consumabilele necesare tratamentului (kit-uri pentru administrarea insulinei).
„Îi plimbăm pe la ușile cabinetelor o zi întreagă doar ca să le dăm gratuit consumabilele pentru insulină, deși statul român oricum le plătește. Nu există o justificare reală pentru acest circuit birocratic”, a spus Rogobete.
Potrivit acestuia, noua procedură va permite pacienților să obțină consumabilele direct, fără a mai fi obligați să parcurgă etape administrative considerate inutile.
De ce a existat această birocrație
Ministrul a explicat că aceste proceduri s-au menținut ani la rând din dorința de a controla achizițiile și distribuția de consumabile la nivelul spitalelor. În practică, însă, controlul s-a tradus prin pierdere de timp și efort pentru pacienți.
„S-a pus problema controlului, a verificărilor, dar toate aceste lucruri s-au făcut pe timpul și pe nervii pacientului. Asta este realitatea”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ministrul a dat asigurări că eliminarea biletelor de trimitere pentru pacienții cu diabet insulino-dependent va fi aplicată în perioada imediat următoare.
„Această aberație va dispărea în câteva săptămâni”, a declarat ministrul Sănătății, precizând că modificările vor fi formalizate prin acte normative și proceduri administrative la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și al unităților medicale.
Sursa: Realitatea Medicala
Citește și:
- 11:39 - Ce se întâmplă după renunțarea la tratamentele injectabile de slăbit. Ce arată studiile
- 09:54 - Cum îți afectează organismul consumul excesiv de dulciuri. Ce se întâmplă, de fapt, în organism
- 18:09 - Descoperire medicală uriașă: cercetătorii au identificat un tip rar de diabet care lovește bebelușii în primele luni de viață
- 17:59 - Speranțe uriașe pentru bolnavii de diabet și obezitate! Noul tratament care te ajută să slăbești 14% din greutate a trecut primele teste
Urmărește știrile Realitatea Medicala și pe Google News










