Analizele medicale au devenit un lux pentru români. Puțini sunt cei care își mai permit să facă inclusiv pachetul standard de analize în lipsa unui bilet de trimitere de la medicul de familie! Tarifele au crescut chiar și cu 50 de procente în ultimul an, iar românii sunt nevoiți să plătească pentru aceste servicii deși, lună de lună, contribuie la sistemul de sănătate. 

„Cu bilet de trimitere in ziua de azi, murim pana ajungem sa facem (analizele – n.r.) cu bilet de trimitere”, spune o romanaca.

„Am avut niste probleme de sanatate cu copilul meu si a trebuit sa vindem doua masini. A trebuit sa facem credite la banci ca sa-i punem un diagnostic copilului pentru alergii, intolarente nu sunt decontate de stat”, povesteste o femeie.

Aceasta spune că în trei ani a cheltuit 20 de mii de euro pentru analizele copilului său. Este vorba despre servicii care nu sunt decontate de stat.

Analizele medicale, chiar şi cele de rutină sunt mai scumpe chiar și cu 50%. Spre exemplu, pentru un RMN cu substanță de contrast, oamenii scot din buzunar acum peste 1.100 de lei.

„Exista intr-adevar liste de asteptare. Aceste intervale de asteptare sunt diferite. De exemplu, daca vorbim de analize de laborator, adica probe biologice, aici perioadele de asteptare sunt ceva mai scurte. Putem intalni perioade de asteptare destul de lungi la CT sau RMN. Snt pacienti care mi-au spus ca au astptat si 4 luni”, a declarat Gindrovel Dumita, medic de familie.

Iar oamenii plătesc deși cotizează lunar la stat pentru sănătate. De exemplu, un angajat cu salariu minim contribuie lunar la stat cu 280 de lei, ceea ce la final de an înseamnă 3.300 de lei.

Autoritățile caută acum soluții pentru creșterea accesului la servicii medicale. 69 de ambulatorii de specialitate vor fi finanțate din PNRR.

„De ce este important ambulatoriul de specialitate? Pentru ca el ofera investogatii medicale, analize de laborator, ecografie, radiologie, consultatii multidisplniare. Pot fi implicate in programele de screening iar ca urmare a acestor invesigatii pacientul poate sa primeasca un diagnostic rapid, un tratament adecvat”, a explicat ministrul Sanatatii Alexandru Rafila. 

În acest an, Casa Națională de Sănătate are un buget mai mare cu 5 miliarde de lei față de anul trecut.