Mai mulți medici au vorbit despre starea depășită a sistemului sanitar românesc, care nu doar că nu face față tehnic suprasolicitării din pandemia de Covid-19, dar devine chiar periculos. Supraîncărcarea instalațiilor electrice cu aparatele de oxigen se dovedește o combinație letală.

La Giurgiu, Spitalul Județean de Urgență nu are autorizație de funcționare pentru securitatea la incendiu. De ce această situație, iată ce spune printr-un comunicat de presă instituția medicală: 

„Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu nu face parte din reţeaua unităţilor medicale destinate tratamentului persoanelor depistate pozitiv cu COVID-19.
În ATI, unitatea noastră medicală are 15 paturi, în prezent aici sunt internaţi 3 pacienţi, unul dintre aceştia fiind ventilat mecanic.
Pacienții cu coronavirus internați la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu sunt trataţi în Secţia de Boli Infecţioase, aici se află în prezent 20 de pacienţi, aceasta fiind şi capacitatea maximă a secţiei.
De asemenea, în Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) mai sunt 15 persoane depistate pozitiv cu COVID-19, care aşteptă transferul către alte unităţi medicale din ţară.
În secţia ATI a Spitalului orăşenesc din Bolintin Vale, în medie, în ultimele zece zile şase persoane au avut nevoie de tratament medical de urgenţă.
În prezent, nu există pacienţi intubaţi.
În cadrul Secției de Anestezie și Terapie Intensivă a spitalului orăşenesc din Bolintin Vale pacienţii sunt ventilaţi cu tehnici neinvazive alternativ cu conectare la mască rezervor cu fluxuri mari. După reabilitare, trec pe secţie şi intră alţii din secţie pentru desturării sub 85%, pentru monitorizare cardio, reechilibrare ionică, metabolică sau hematologică transfuzional, după caz.
În ceea ce priveşte autorizaţia pentru securitate la incendiu, din nefericire, cu toate demersurile făcute de către noi, Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu nu are autorizaţie de securitate la incendiu.
Proiectată şi construită la începutul anilor 1990, clădirea principală în care îşi desfăşoară activitatea Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu a fost avut destinaţia iniţială de bloc materno – infantil, aceasta fiind modificată ulterior.
Modul în care a fost proiectată clădirea nu permite respectarea tuturor circuitelor funcţionale pentru obţinerea autorizaţiei, fiind necesare ample modificări care ţin de modul în care este structurata incinta spitalului”, spun reprezentanții spitalului.

Secțiile de terapie intensivă, suprasolicitate

Medicul Adrian Marinescu spune că acest risc este și în secţiile normale și cu atât mai mare în secțiile de terapie intensivă. Instalațiile trebuie să fie supravegheate în permanență.

„Din păcate cei mai mulţi pacienţi internaţi sunt cu forme severe şi au nevoie de oxigen. Există soluţii, aceste instalaţii trebuie supravegheate în permanenţă, trebuie urmărite din punct de vedere tehnic, trebuie calibrate în aşa fel încât să nu funcţioneze la o capacitate maximă. Asta inseamnă că de multe ori trebuie făcute şi intervenţii astfel încât să se potrivească pentru necesarul din pandemie. Există o acreditare care presupune printre alte puncte şi acest aspect, deci lucrurile sunt atent monitorizate pentru că instalaţiile de oxigen reprezintă un risc mare de a duce la o explozie, lucrul acesta este bine ştiut”, a mai spus medicul.

În incendiul care a cuprins un salon al secției ATI de la Spitalul Județean Neamț au murit 10 pacienți infectați cu Covid-19. Conform primelor evaluări ale pompierilor, principala ipoteză pentru cauza exploziei ar fi un scurtcircuit, a spus ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Procurori ai Parchetului General se află duminică la Piatra Neamț, unde investighează cum s-a produs exact incendiul.

Spitalul, aflat în subordinea Consiliului Județean Neamț, condus de Ionel Arsene (PSD), nu erau autorizat la incendiu, având lacune mari de siguranță, conform ANMCS.

Sursa: Realitatea de Giurgiu