Cei vaccinați sunt cu 92% mai puțin predispuși să facă o formă gravă a bolii provocate de noul coronavirus
Cel mai mare furnizor de servicii medicale din Israel a raportat duminică o scădere cu 94% a cazurilor simptomatice de Covid-19 în rândul celor 600.000 de persoane care au primit două doze de vaccin Pfizer, transmite Reuters.
Organizația de menținere sănătății Clalit, care îngrijește peste jumătate dintre israelieni, a spus și că cei vaccinați sunt cu 92% mai puțin predispuși să facă o formă gravă a bolii provocate de noul coronavirus.
"A fost o reducere cu 94% a ratei infecției simptomatice și o scădere cu 92% a ratei formei grave a bolii, comparativ cu 600.000 subiecți similari care nu fuseseră vaccinați. Eficiența vaccinului se menține la toate grupele de vârstă, inclusiv la cei cu având peste 70 de ani", a raportat organizația într-un comunicat.
Israelul a vaccinat peste 3,8 milioane de persoane, dintre care 2,4 milioane au primit a doua doză și intenționează să-și vaccineze întreaga populație de peste 16 ani până la sfârșitul lunii martie.
"Publicarea rezultatelor preliminare în acest stadiu are scopul de a sublinia populației nevaccinate că vaccinul este foarte eficient și previne morbiditatea severă", a explicat Clalit.
Organizația a precizat că până în prezent studiul a fost efectuat pe subiecți la cel puțin șapte zile după ce au primit a doua doză de vaccin și va fi extins ulterior.
Israelul a administrat până acum populației sale numai vaccinul Pfizer/BioNTech, deși dispune și de o cantitate mică de vaccin de la compania americană de biotehnologie Moderna.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala