Un studiu important al primului vaccin ARNm „personalizat” din lume împotriva celei mai mortale forme de cancer de piele, melanomul este în în curs de desfășurare în Marea Britanie. Cu ajutorul acestuia, ar fi posibil ca organismul să devină „imun” la cancer. 

În faza a doua a testării, medicii au observat că vaccinul a redus drastic riscul de revenire a cancerului la pacienții care suferă de melanom, potrivit Doctorul Zilei.

Un britanic testează primul vaccin personalizat pentru cancer

Acum a început și faza a treia a testelor, iar efortul este condus de University College London. Steve Young, 52 de ani, căruia i-a fost extirpat un melanom de la nivelul scalpului în august anul trecut, este unul dintre primii pacienți care au încercat vaccinul.

Vaccinul conceput pentru a ajuta sistemul său imunitar să recunoască și să elimine orice celule canceroase rămase. Și sperăm că asta înseamnă că cancerul lui nu se va întoarce.

Odată injectat, serul transmite organismului instrucțiuni despre cum să „vâneze” celulele canceroase și să le oprească din a se răspândi accelerat.

Dr. Heather Shaw, medicul care coordonează testarea la nivel național a declarat că vaccinurile au potențialul de a vindeca bolnavii de melanom și că sunt testate și pentru alte tipuri de cancer, inclusiv cel pulmonar, de vezică urinară sau renal.

„Este unul dintre cele mai extraordinare lucruri pe care le-am făcut în ultimii ani. Este un instrument extrem de bine realizat”, a spus dr. Shaw, potrivit Guardian.

 
 

Sursa: Realitatea Medicala