Au fost afișate datele la examenul de Bacalaureat pentru anul 2023. Notele pot fi aflate în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/. Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12,00 – 18,00, inclusiv prin mijloace electronice.

Potrivit Ministerului Educaţiei, candidaţii care contestă rezultatul iniţial al evaluării trebuie să completeze, să semneze şi să depună/transmită prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială prin creştere sau descreştere.

Afişarea rezultatelor finale, după rezolvarea contestaţiilor, este programată în data de 7 iulie, în centrele de examen şi online http://www.bacalaureat.edu.ro/.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească, cumulat, mai multe condiţii, respectiv:

– recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

– susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

– obţinerea unei medii a notelor, la probele scrise, de cel puţin 6.