România este pe primul loc în Uniunea Europeană la capitolul mită dată medicilor. Românii dau „atenții” mai mici sau mai mari doctorilor, ca să se asigure că primesc servicii medicale de calitate. Îngrijorător este că pandemia a crescut numărul oamenilor care oferă mită medicilor, relatează Realitatea PLUS. 

Vorbim despre un procent de 22% dintre români care, atunci când merg la medic, aleg să le ofere și o atenție. Fie că vorbim aici despre dulciuri, flori, pachete de cafea sau o sumă de bani, cei mai mulți oameni spun că în acest fel se asigură că vor primi servicii medicale de calitate. 

Aceste atenții sunt oferite atât infirmierilor, brancardierilor, dar și asistentelor și întregului personal medical din unitatea spitalicească în care românii merg să se trateze. 

Cel mai recent sutdiu arată că România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește această mită dată medicilor de către pacienți, fiind urmată de către Bulgaria, cu un procent de 19%. 

Sondajul arată faptul că în pandemie numărul persoanelor care apelează la astfel de practici a crescut. Fie că apelează la o sumă de bani sau la cadouri, oamenii au recurs la asta pentru a avea un acces mai facil la serviciile medicale.  

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala