Vaccinul care a fost dezvoltat împotriva noului coronavirus nu poate produce o infecție și nici nu poate genera boala. Asigurările vin din partea Directorului medical al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale ”Victor Babeş” din București, Simin Aysel Florescu. 

Medicul a explicat că vaccinul conține doar rețeta pentru producerea anticorpilor. 

”Vaccinul nu poate să genereze boala. Mai ales acest tip de vaccin este, prin felul în care este constituit, preparat, sintetizat, nu are cum să producă boală, pentru că el conţine practic doar reţeta pentru producerea de anticorpi. Nu conţine nici măcar un fragment viral, nici inactivat, nici atenuat şi nici măcar o proteină specifică derivată direct din virus, ci conţine practic numai reţeta de producere a proteinei de suprafaţă (…) generează la rândul ei anticorpi şi aceşti anticorpi ne feresc de o viitoare infecţie. Nu are cum să producă acest vaccin o infecţie”, a spus medicul luni, la o dezbatere organizată de Colegiul Medicilor România, în parteneriat cu televiziunea publică. 

Citește și Colegiul Medicilor, precizări despre vaccinarea anti-Covid a persoanelor cu boli hematologice, endocrine sau diabet

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala