Încurcături la Spitalul Floreasca, unde o familie a venit să-și ridice pacientul decedat de Covid-19, dar acesta nu a fost de găsit. Reprezentanții spitalului spun că, cel mai probabil, cadavrul a fost ridicat de o altă familie. Între timp, poliția a demarat o anchetă iar cadavrul îngropat de o altă familie ar urma să fie deshumat. Ieri au fost audiate mai multe persoane, inclusiv familia care a plâns alt mort și cadrele medicale, relatează Realitatea PLUS

Procurorii au deschis un dosar penal pentru neglijenta in serviciu si urmeaza sa se stabileasca cine se face vinovat in acest caz. Daca se va dovedi ca barbatul a fost ingropat de o alta familie, acesta urmeaza sa fie dezhumat astazi sau maine. Pana atunci continua audierile in acest dosar.
 
Fiica barbatului mort a afirmat, astazi, intr-o interventie telefonica la Realitatea PLUS, ca a fost anuntata de decesul tatalui sau pe data de 29 decembrie, si nu pe 31, asa cum a aparut in media, iar ea a anuntat ca il va identifica pe 4 ianuarie. 
 
„M-au sunat pe 29 decembrie. Pe 30 am facut formalitatile la spital, la Primarie. Cand am ajuns la spital eram pregatiti cu toate. (…) Familia cealalata am vorbit ieri cu ei a spus ca tatal lor a murit pe 30 decembrie si ca pe ei nu i-a lasat sa identifice. (…) Nimeni nu ne poate garanta ca persoana ingropata este tatal meu. Deja trecem printr-o trauma. Mama ieri a intrat in morga si cred ca a vazut 20 de cadavre, fie ca erau (morti) de Covid, fie nu. Politia ne-a zis, va dati seama ca nu am intrat noi, de capul nostru”, a afirmat femeia.
 
Fiica persoanei decedate la Floreasca la finalul anului trecut spune ca a luat deja legatura cu familia care – se presupune – ca ar fi incurcat cadavrele si ca va ridica trupul tatalui sau doar dupa identificarea acestuia.
 
„Tatal meu a fost ingropat undeva, in Baneasa. Celeilalte familii nu i-a fost permis sa identifice cadavrul pentru ca avea Covid. Asteptam autoritatile sa se pronunte, iar cei vinovati sa plateasca. Mama mea a fost audiata ieri, pe mine nu m-au chemat. Ce a spus mama as fi spus si eu. Asteptam autoritatile sa ne cheme, sa il recunoastem. Noi nu luam cadavrul daca nu il recunoastem”, a mai spus aceasta.  
 
Conform reprezentanților spitalului, cel mai probabil cadavrul a fost ridicat de o altă familie.
 

Sursa: Realitatea de Bucuresti