La Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” a avut loc o nouă prelevare de organe de la un donator de 31 de ani din Baia Mare. Datorită generozității familiei tânărului, patru oameni se pot bucura de o noua şansă la viaţă primită prin transplant de ficat, rinichi şi cornee.

Familia unui tânăr de 31 de ani din Baia Mare şi-a găsit puterea de a face gestul altruist pentru donarea de organe şi a acorda altor oameni necunoscuţi o şansă la viaţă.

”Echipele de prelevare de la Spitalul Clinic Fundeni,  Institutului de Urologie şi Transplant Renal Cluj şi Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare Târgu Mureş au încheiat cu succes operația de prelevare. Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant ale celor 3 unităţi sanitare de elită, acolo unde alți profesionişti desăvârşiţi îşi vor pune în slujba vieţii întreaga lor pricepere şi măiestrie”, precizează Agenția Națională de Transplant.

Este prima prelevare de organe de anul acesta la Baia Mare.

Informează realitateademaramures.net