Tot mai mulți copii ajung la spital din cauza virozelor respiratorii

Tot mai mulți copii ajung la spital din cauza virozelor respiratorii
România se confruntă cu cel mai agresiv val de viroze respiratorii din ultimii ani
România se confruntă cu cel mai agresiv val de viroze respiratorii din ultimii ani, spun medicii. Se pare că totul se întâmplă pentru că oamenii au renunțat la protecția în colectivitate.
În acest sezon s-a răspândit virusul sincițial respirator. La primele simptome, copilului îi curge nasul și poate avea dureri în gât, dar și febră. Starea i se poate agrava rapid, și, dacă nu este tratat corespunzător, îi sunt afectați plămânii. Același virus, poate provoca otite, bronșiolite și chiar pneumonii.
Potrivit Institutului Național de Sănătate Publică, în ultima săptămâna au fost înregistrate peste 300 de cazuri de gripă, față de 74 câte au fost raportate în aceeași perioadă a anului trecut. Medicii din România confirmă creșterea numărului de îmbolnăviri din ultima perioadă.
Camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie din întreaga țară sunt asaltate, zilele acesta, iar cei mai mulți dintre copii vin cu infecții respiratorii.
Toate spitalele cu specialitate pediatrică din București sunt pline, pacienți pediatrici ce necesită internare iși găsesc tot mai greu un loc în spital.
Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, medicul pediatru Mihai Craiu de la Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC), a atras atenția asupra faptului că tot mai multe persoane au început să dezvolte infecții respiratorii, copiii fiind cei mai vulnerabili.
„Scriam la începutul lunii că sezonul de boli virale va fi deosebit de zgomotos anul acesta pentru copiii mici. A început acum mai mult de o lună cu școlarii. Și unii s-au plâns… Vai, vai iar spălat mâinile, jos masca, nu mai vrem dictatură medicală etc, etc. Las’ că e bine acum. Când un val de bronșiolite, de 3 ori mai mare decât cel de anul trecut și cel mai mare din ultimii 10 ani din UE, a început să măture emisfera nordică”, a scris medicul pediatru într-o postare pe Facebook.
Părinții spun însă că în această perioadă este o adevarată problemă mai ales în cazul creșelor și grădinițelor. Virușii ajung să circule dintr-o familie în alta și să sufere mutații. De la finalul lunii octombrie, Bucureștiul se confruntă cu câteva viroze neobișnuite. Oamenii se plâng că forma de boală se resimte mult mai sever comparative cu anii trecuți. Simptomatologia pare a fi mai ”zgomotoasă” și cu o durată mai lungă (3 saptămâni).
Medicii au explicat că virusul se transmite cu ușurință, prin strănut sau tuse, prin contactul direct între persoane sau utilizarea comună a recipientelor pentru băut/tacâmurilor etc., precum și prin contactul cu o suprafață pe care se regăsește virusul.
Măsuri de prevenire a virozelor respiratorii, conform Ministerului Sănătății:
• Pentru a evita transmiterea bolii este recomandat ca persoanele bolnave să stea acasă , să reducă la maxim contactul cu alte persoane (astfel se previn complicațiile);
• să evite locurile aglomerate (mijloacele de transport în comun, săli de spectacole, evenimente la care sunt prezente mai multe persoane, etc);
• Aerisirea frecventă a încăperilor (locuințe, locuri de muncă, săli de clasă, etc);
• Acoperirea nasului și a gurii cu un șervețel atunci când persoana bolnavă strănută și aruncarea la gunoi a șervețelului folosit;
• nu se reutilizează batistele și șervețelele folosite;
• Persoanele bolnave să folosească măști de unică folosință în prezența altor persoane;
• Spălarea mâinilor cât mai des cu apă și săpun (trebuie să acordăm o atenție sporită spălării mâinilor după utilizarea mijloacelor de transport în comun, a taxiului, a clanțelor ușilor cât și după utilizarea toaletelor publice);
• Evitarea folosirii paharelor, a ceștilor, a tacâmurilor de mai multe persoane, iar după folosire să fie bine spălate cu detergent de vase și clătite corespunzător.
Urmărește știrile Realitatea Medicala și pe Google News
























