Adrian-Ioan Veștea, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 56 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 622.708.364,89 de lei.

Contractele au fost semnate, la sediul MDLPA, împreună cu o parte din beneficiarii proiectelor și au, ca principale obiective, modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau extinderea branșamentelor la rețelele de alimentare cu apă și de canalizare, precum și construirea și modernizarea unor poduri.

“De când am preluat mandatul de ministru al dezvoltării, am dorit să mă întâlnesc cu dumneavoastră, autoritățile locale, beneficiari ai proiectelor pe care le derulează ministerul, tocmai pentru a ne cunoaște și pentru a vă transmite că aștept de la dumneavoastră să demarați proiecte integrate de alimentare cu apă, sisteme de canalizare, de distribuție a gazelor, pentru modernizarea infrastructurii de drumuri, consolidarea sau construirea de poduri, toate acestea în folosul comunităților pe care le administrați. După semnarea contractelor, vă solicit ferm să urmăriți executarea lucrărilor în conformitate cu proiectele depuse, astfel încât cetățenii să beneficieze în cel mai scurt timp de serviciile de care au nevoie”, le-a precizat ministrul Veștea, primarilor prezenți la Ministerul Dezvoltării.

 

Sursa: Realitatea Din PNL