Gândul zilei
„Rezultatul muncii omului este pe potriva stării în care se află atunci când o face. Dacă este nervos, se mânie și înjură, ceea ce face nu va avea binecuvântare, iar de cântă, de rostește Rugăciunea, se sfințește lucrul său. Unul este lucru diavolesc, iar celălalt dumnezeiesc.” – Sfântul Paisie Aghioritul
Știai că?
Păcatul are sens religios şi înseamnă „călcarea legii lui Dumnezeu“; este, spune Sfântul Ciril al Ierusalimului, „un rău săvârşit prin libera voinţă a omului“ (Cateh. II, 1), spre deosebire de „greşeală“, care este „călcarea legii lui Dumnezeu, cu deplină voinţă şi ştiinţă“. Repetarea păcatului devine patimă. Patima este păcat de moarte şi, fără pocăinţă, fără hotărârea de a nu o mai repeta, nu poate fi iertat. Primii oameni erau fără păcat, dar prin călcarea poruncii lui Dumnezeu „de a nu mânca din pomul oprit“ ei, fiind liberi de a alege, au călcat cu voinţă şi ştiinţă porunca şi astfel au săvârşit primul păcat, „păcatul strămoşesc“, cum a fost numit, care a trecut asupra urmaşilor; în religia creştină, acest păcat se spală prin botezul în numele lui Iisus Hristos. Păcatele săvârşite după botez nu se pot ierta decât prin pocăinţă, post şi rugăciune, prin Taina spovedaniei şi împărtăşaniei cu Sfânta Euharistie. După moarte, omul va fi judecat pentru păcatele sale (la judecata particulară şi la judecata de apoi, care va avea loc la sfârşitul veacurilor) şi va primi pedeapsa. Păcatul, ca noţiune, la popoarele vechi, însemna o jignire adusă divinităţii, spiritelor sufletelor celor morţi sau aproapelui. Era considerat păcat: adulterul, crima, furtul, insulta, violenţa sau atingerea unui tabu; vrăjitoria, magia neagră erau păcate de neiertat. Păcatele erau pedepsite prin pedepse fizice, mutilare sau legea talionului pentru crimă (moarte pentru moarte). Pentru iertarea de păcate se folosea şi penitenţa şi unele mijloace de purificare ca: rugăciunea, spălarea sau libaţiile. În creştinism, păcatul este nesocotirea oricăror legi naturale şi divine, căci spun cuvioşii părinţi: „Nu cele ce se fac după fire sunt păcate, ci cele rele după alegerea cu voie. Nu e păcat a mânca, ci a mânca nemulţumind, fără cuviinţă şi fără înfrânare… nu e păcat a privi curat, ci a privi cu pizmă, cu mândrie şi cu poftă… nu e păcat neînfrânarea limbii la mulţumire şi rugăciune, dar e păcat vorbirea de rău. E păcat când mâinile, în loc a săvârşi milostenie, săvârşesc ucideri şi răpiri. Şi aşa fiecare din mădularele noastre păcătuieşte, când, din liberă alegere, lucrează cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu. .. Căci având voia liberă, dacă nu voim să săvârşim faptele rele, atunci când le dorim, putem face aceasta şi stă în puterea noastră să vieţuim plăcând lui Dumnezeu şi nimeni nu ne va putea sili vreodată să facem vreun rău dacă nu vrem. Şi aşa luptându-ne vom fi oameni vrednici de Dumnezeu şi vom petrece cu îngerii în ceruri… Unii se străduiesc să câştige bogăţia vremelnică… dar avuţia este povăţuitor orb şi sfetnic fără minte, iar cel ce întrebuinţează bogăţia rău şi pentru desfătare, îşi aduce sufletul la nesimţire şi şi-l pierde. Numai bogăţia sufletului este sigură, şi această bogăţie este trăirea virtuoasă şi plăcută lui Dumnezeu şi cunoaşterea şi săvârşirea celor bune… Cugetând la cele despre Dumnezeu, fii evlavios cu prisosinţă, bun, cuminte, blând, darnic după putere, îndatoritor, necertăreţ… căci aceasta este bogăţia sufletului care nu poate fi furată: să placi lui Dumnezeu prin unele ca acestea şi să nu judeci pe nimeni sau să zici cutare este rău şi a păcătuit; ci mai bine să-ţi cauţi de păcatele tale şi să priveşti în tine purtarea ta, de este plăcută lui Dumnezeu“. (Filocalia, vol. I, 1946, p. 12-20).
Pilda zilei
Nu e nevoie de cuvinte multe
Într-o zi, un călător prin pustie întrebă pe sfântul Macarie:
– „Cum ne vom ruga?
Iar el îi răspunse:
– „Nu e nevoie de cuvinte multe, ci numai, ridicând mâinile în sus, să zici: „Doamne, precum voieşti şi precum ştii, miluieşte-mă! Iar de năvăleşte asupra ta puhoiul păcatului, se cade a zice: „Doamne miluieşte! Că el ştie cele ce ne sunt de folos, şi ni le dă, milostivindu-ne.”
