Bronșiolita este o boală acută infecțioasă a tractului respirator, predominant virală, caracteristică sugarului și copilului mic. În cazul copiilor mai mari și al adulților cu simptomatologie similară, vorbim despre bronșită.

Bronșiolita presupune o inflamare a bronhiolelor, o încărcare a acestora cu mucus, ca urmare a infecției cu un virus. Bronhiolele sunt ramuri terminale mici (cu un diametru de aproximativ 1 milimetru) ale căilor aeriene din plămâni. Ca urmare a inflamării lor și a încărcării cu mucus, respirația copilului devine dificilă. În cele mai multe cazuri, bronșiolitele pot fi îngrijite acasă.

Îngrijirile medicale de specialitate sunt absolut necesare. Este recomandat să se apeleze la sfatul specialistului de la primele semne de boală.

Bronșiolita tratată corect, se ameliorează după aproximativ 7-10 zile de la începerea tratamentului.

Această afecțiune apare, în mod frecvent, în sezonul rece.

Simptome

În primele zile, semnele și simptomele bronșiolitei sunt similare cu cele ale unei răceli,

rinoree, tuse, febră ușoară (nu întotdeauna prezentă).

Ulterior, poate exista o săptămână sau mai mult de dificultăți de respirație cu agravarea stării generale. Tusea se accentuează, devine spastică și pot apărea semne de insuficiență respiratorie acută.

Când să vezi un medic?

Dacă este dificil să-l faceți pe copilul dumneavoastră să mănânce sau să bea și apar semne de insuficiență respiratorie acută.

Semne de insuficiență respiratorie acută:

  • respirație rapidă (tahipnee 50-60 respirații/minut)
  • wheezing
  • tahicardie
  • tiraj costal
  • bătăi preinspiratorii aripioare nazale
  • pielea devine albastră, în special buzele și unghiile (cianoză)

Tratament

Tratamentul bronșiolitei poate fi făcut acasă sau ambulator. Numai în cazuri severe boala se tratează în spital. Statistica medicală arată că doar 3% dintre copiii cu bronșiolită au nevoie de îngrijire medicală în spital.

În cazul formelor ușoare de bronșiolită, tratamentul nu este unul specific. Presupune, în primul rând, hidratarea suficientă şi constantă. Simptomele pot fi ameliorate și cu ajutorul umidificatoarelor de cameră. Când este treaz, copilul trebuie menținut cât mai mult în picioare, pentru a-i ajuta respirația. Tot în acest sens se recomandă ca nasul copilului să fie curățat permanent, cu ajutorul unei pompe speciale și a soluțiilor pe bază de apă sărată.

Administrarea de antibiotic nu ajută în tratarea bronșiolitei întrucât aceasta este provocată, în cele mai multe cazuri, de un virus!

Orice medicament trebuie să îi fie administrat copilului doar cu recomandarea medicului și după indicațiile acestuia.

Complicații

În situațiile în care bronșiolita se complică, este posibil ca cel mic să aibă probleme mari în a respira, putând să ajungă la apnee (să aibă pauze în respiraţie).

Complicaţiile bronşiolitei se caracterizează prin febră mare, buze și degete învinețite, deshidratare (nivelul de urină scade considerabil, buzele copilului încep să se usuce). De asemenea, este posibil ca cel mic să aibă o stare de somnolență prelungită, să nu se trezească nici după 12 ore pentru a fi hrănit, iar când este treaz să fie extrem de irascibil.

În cazul nou-născutului prematur, complicațiile pot să apară la foarte scurtă vreme după ce s-au instalat primele simptome ale bronșiolitei.

Când apar aceste complicații, este important ca cel mic să primească îngrijiri de specialitate de urgenţă, astfel încât respirația şi nivelul oxigenului din sânge să îşi revină la normal în cel mai scurt timp.

 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala