Val neobișnuit de pneumonie în spitalele de copii din întreaga țară. Sute de micuți au ajuns la spital cu forme grave de boală, iar medicii atrag atenția că această formă a bolii este mult mai severă față de anii trecuți. Aceștia au adăugat că prevenirea răspândirii virusului este destul de dificilă. 

„Sunt mult mai multe infecții respiratorii la acest moment. Acestea apăreau undeva spre toamna târziu. Acum au apărut mai devreme.

Acestea sunt infecții respiratorii pe cale aeriană iar prevenirea lor este destul de dificilă pentru ca începerea școlilor și intrarea copiiilor în colectivitate favorizează răspândirea.

Este atipic pentru că apar cu insuficiențe respiratorii. Sunt copii care au nevoie de oxigenoterapie. Sunt copii care din cauză că au nevoie de oxigenoterapie, au nevoie de spitalizare”, a declarat Irina Dijmărescu, medic specialist Pediatrie.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala