Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, avertizează populaţia că pastilele de iod nu se iau preventiv, pentru că pot afecta glanda tiroidă. Pastilele trebuie păstrate la întuneric, în spaţii uscate, valabilitatea lor fiind de trei ani, a mai explicat oficialul.

 

„Pastilele de iod nu se iau preventiv. Nu se iau decât în primele ore de la un posibil incident, nu accident nuclear. Dacă într-o ţară vecină României apare o astfel de situaţie, în funcţie de observaţiile pe care autorităţile le fac în ceea ce priveşte un eventual nor radioactiv, trebuie administrate într-un interval cât mai scurt de timp. Se iau în cantităţi de la un sfert sau jumătate de pastilă la copii, până la o pastilă sau două la adulţi.

E un produs care blochează practic încorporarea potenţialului iod radioactiv din atmosferă, în sensul că este mai rapid. Îl administrezi mai rapid ca să blochezi tiroida, care nu mai încorporează iod radioactiv. Se indică persoanelor de până în 40 de ani, care au o activitate metabolică mai intensă. Peste această vârstă, doar în cazul unei expuneri foarte mari la o cantitate de iod radioactiv, ceea ce nu este cazul pentru ţara noastră”, a declarat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, la un post TV.

 

Întrebat care e cel mai mare pericol la care se supune o persoană ce consumă preventiv pastile de iod, ministrul Sănătăţii a răspuns: ”Poate să producă tulburări în funcţionarea glandei tiroide, în primul rând. Administrarea intempestivă de iod poate duce hipo sau hipertiroidie, după caz. Tocmai din această cauză noi am prefera ca distribuţia pastilelor să fie făcută împreună cu medicii de familie, pentru că ei îşi cunosc pacienţii de pe listă”.

Cât despre valabilitatea pastilelor de iod, Alexandru Rafila a spus: ”De obicei valabilitate este de trei ani. Pastilele trebuie păstrate la întuneric, în spaţii uscate, la temperatura mediului ambiant”.

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat, marţi, că toate Direcţiile de Sănătate Publică din ţară au primit comprimatele cu iodură de potasiu fabricate de Antibiotice Iaşi.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala