Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală a explicat care sunt primele semne care pot trăda infecția cu Omicron, dar și cine riscă să ajungă la spital.

Beatrice Mahler a precizat că nu se poate face diferența între varianta Delta și varianta Omicron numai după simptome. În România, unde oficial sunt aproape 300 de cazuri depistate cu Omicron până acum, ca și în străinătate, infecțiile cu această tulpină indică o afectare mai degrabă a căilor respiratorii superioare, adică simptomatologia este undeva în zona capului – cu dureri de gât, dureri de cap, febră, frisoane

„Această simptomatologie, la persoanele vaccinate sau care au trecut prin boală, adică cele care au un nivel de protecție prin anticorpi, se remite după câteva zile. Simptomatologia aceasta nu este atât de alarmantă pentru persoanele protejate.

 

De ce face Omicron asta, de ce rămâne la nivelul căilor aeriene superioare? Se pare că mutațiile pe care le-a suferit virusul prin trecerea de la Delta la Omicron nu mai au capacitatea să recunoască țesutul pulmonar. Acest lucru este un fapt bun, dacă ne gândim la cazurile de Delta și cazurile extrem de severe pe care le-am avut în terapie intensivă”, a declarat medicul, la un post TV.

Pe de altă parte, atrage ea atenția, virusul a căpătat o altă proprietate: se transmite mult mai repede, prin urmare ce avem de făcut este să ne protejăm de această rată de transmitere extrem de intensă. Însă din punct de vedere al mecanismului de infectare, al simptomatologiei potențiale pe care o poate produce Omicron, putem spune că este mult mai blând decât varianta Delta, a menționat dr. Mahler.

Cazurile de Omicron de la „Marius Nasta” nu sunt foarte multe, de obicei pacienții care au această tulpină reușesc să fie tratați la domiciliu, pentru că nu sunt forme severe și nu sunt forme care să impună spitalizarea. „La Marius Nasta sunt puțini pacienți în acest moment și în terapie intensivă, și pe secție și acesta este un lucru care ne bucură”, a declarat managerul.

Pierderea gustului și mirosului apare mai rar la Omicron

Un simptom care ne spunea clar până acum că avem COVID era pierderea gustului și a mirosului.

Deși este un simptom specific infecției SARS-CoV-2, acum, la Omicron, apare mult mai rar.

Pierderea gustului și mirosului rămâne un simptom caracteristic tulpinii-mamă, cea pe care am cunoscut-o inițial, însă simptomatologia diferă ușor de la un tip de tulpină la cealaltă, cea care suferă mutația, însă nu semnificativ, a explicat dr. Beatrice Mahler.

Cine riscă să ajungă la spital

În România, avem o problemă legată de persoanele peste 65 de ani, care dezvoltă simptomatologie chiar și în cazul infecției cu Omicron, dacă nu sunt imunizate. În marea lor majoritate aceste persoane au o afecțiune cronică, explică medicul.

„Ce este mai trist și ce am constatat din experiența ca medic este că persoane vârstnice, chiar dacă au un tratament cronic, de exemplu medicație pentru hiptertensiune arterială, ele spun că sunt perfect sănătoase. În momentul în care începi să reiei anamneza constați că de fapt au o groază de medicamente, dar ei nu conștientizează starea de boală.

 

Probabil că mesajele noastre nu sunt înțelese sau nu explicăm suficient de clar că orice persoană care ia un tratament cronic – asta însemnând că se întinde pe mai mulți ani – este un bolnav cronic și are un risc de infecție cu SARS-CoV-2. Aceste persoane trebuie să se vaccineze, au un risc de a ajunge în spital, în condițiile în care nu sunt protejate de un vaccin. Asta, chiar dacă se infectează cu varianta Omicron, considerată mai blândă. La cei vaccinați această tulpină dă forme ușoare de afectare, însă pentru cei nevaccinați riscul de a ajunge în terapie intensivă este mare”, a punctat dr. Mahler.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala