Medicul oftalmolog, Monica Pop a condamnat transformarea Spitalului Foișor în unitate medicală COVID și a susținut la „Legile Puterii” că această decizie a fost deliberată și a pus în pericol transplantul de os care se realiza la Spitalul Clinic de Ortopedie, Traumatologie și TBC Osteoarticular. 

„Acesta era un spital elitist, care opera și făcea transplant de os. E singurul care face așa ceva și tot felul de lucruri. (…) Părerea mea e că a fost o acțiune concertată din acest punct de vedere. Pentru că e al treilea transplant care se prăbușește sub Vlad Voiculescu. Primul a fost cel pulmonar, cel hepatic urmează acesta. Încă o dată vă spun. Eu cred că s-a făcut intenționat pentru că, domnul Voiculescu a vrut de la început și nu știu dacă știți acest lucru să trimită afară din țară pe toți cei care aveau ceva de transplantat contra niște sume absolut enorme, când se puteau face în țară. Vreau să vă spun că el a oprit transplantul pulmonar data trecută în mandat. Când a ieșit din mandat, colegii de la „Sfânta Maria” au făcut la nouă pacienți transplant, cu toți pacienții în viață și de performanță mondială. Și acum a retras acreditarea și acolo. Deci este foarte clar că e o acțiune de distrugere a transplantului în țara asta. Încă o dată vă spun. Eu cred că a fost un lucru foarte gândit dinainte și țintit. Așa cred eu că s-a întâmplat și de asta au distrus acest spital de top, de elită, cu medicii cei mai buni. Și vă asigur că, dacă, Doamne ferește, ați fi avut în familie un pacient ortopedic acolo v-ați fi dus cu el. Pentru că era într-adevăr un spital deosebit”, a concluzionat Monica Pop. 

Declarațiile vin după ce vineri a fost dat un ordin care transforma Spitalul Foișor în spital COVID, însă managerul unității nu a semnat documentele necesare pentru că s-a opus acestui lucru. Așa s-a ajuns ca pacienții, unii dintre ei proaspăt operați, să fie evacuați la ore târzii din noapte. O parte dintre ei au fost transferați către alte spitale, însă unii au fost externați în grabă. Decizia a fost motivată de faptul că în Capitală nu mai erau disponibile paturi pentru pacienții COVID.

 

Sursa: Realitatea de Bucuresti