„Spitalul Colentina a fost spital suport COVID încă de la începutul acestei pandemii. Adică la Terapia noastră Intensivă nu au existat pauze chiar în momentul în care numărul de infectări a fost mai mic. Pentru că numărul de paturi ATI este destul de mic, cum bine știți, noi am fost solicitați la maximum mai puțin o perioadă destul de scurtă la începutul lunii februarie, când infectările au fost ceva mai reduse”, a declarat medicul Laura Zarafin, la „Legile Puterii”. 

„Starea de spirit a celor din ATI în special este una destul de proastă în momentul ăsta, în sensul că suntem foarte obosiți pentru că vedem același lucru de un an de zile. Sunt cazurile cele mai grave cele care ajung la noi. Sigur că încerc să păstrez un echilibru și nu vreau să se înțeleagă că această boală te omoară neapărat, dar cazurile care ajung în secțiile de Terapie Intensivă sunt cazuri critice, cu prezentare târzie la medic. Se stă foarte mult acasă, din păcate, fără nicio intervenție și se ajunge între ziua a opta și a zecea de evoluție cu forme critice, cu afectare de peste 75% pulmonară bilaterală”, a punctat medicul specialist ATI. 

Românii nu au încredere în spitale, și de aceea ajung târziu la medic, însă există și alte cauze pentru care ajung să facă forme grave de COVID, a explicat Laura Zarafin. 

„Acest virus este extrem de parșiv, la început nu te face să te simți rău, deci nu te lovește așa din prima.  Există două faze extrem de diferite ale acestei infecții: o fază infecțioasă, de replicare virală și o fază de furtună citokinică și atunci foarte multe persoane o iau mai ușor în sensul că au doar o răceală. Cred că astea sunt principalele explicații, lipsa de încredere în sistemul nostru sanitar și lipsa de încredere a unora în acest virus și în ce poate el să facă”, a concluzionat medicul.

Sursa: Realitatea de Bucuresti