Numeroase persoane apelează la automedicaţie sau iau incorect medicamentele prescrise pentru tot felul de afecţiuni, astfel încât îşi pun în pericol sănătatea şi chiar viaţa, se arată într-un nou studiu al companiei Lloyds Pharmacy, informează dailymail.co.uk.

Prezentăm în continuare o listă cu cele mai frecvente şi mai periculoase erori privind automedicaţia:

Pisarea tabletelor, pentru a fi mai uşor de înghiţit

Unele persoane, mai ales cele în vârstă, au dificultăţi la înghiţirea tabletelor şi preferă să le piseze şi să le dizolve într-un pahar cu apă înainte. De cele mai multe ori, este vorba despre tablete cu acţiune lentă, cum ar fi antihipertensivele, iar ingerarea lor sub formă de pulbere creşte riscul de supradoză, dat fiind că organismul este expus brusc unei cantităţi prea mari din substanţele active ale medicamentului.

Administrarea de ibuprofen înainte de exerciţiile fizice

Orice tip de sedativ luat înainte de practicarea exerciţiilor fizice va atenua durerea şi va creşte riscul de accidente. Totodată, cercetătorii de la Universitatea Maastricht din Olanda au descoperit că ibuprofenul luat înainte de exerciţiile fizice intense, cum ar fi atletismul şi ciclismul, afectează pereţii stomacului.

Utilizarea în exces a loţiunilor şi cremelor medicinale

Deşi cremele şi loţiunile au mai puţine efecte secundare, în cazul în care au anumite ingrediente active pot duce la supradoză, dacă sunt aplicate în exces. O serie de decese au fost asociate cu aplicarea în exces a cremelor care conţin analgezice cu acţiune locală, cum ar fi metil-salicilatul (un medicament asemănător cu aspirina), mai ales în combinaţie cu alte tipuri de analgezice, precum pastilele şi plasturii.

Utilizarea analgezicelor pentru a combate răceala şi gripa

Administrarea analgezicelor, precum ibuprofenul, pentru a combate simptomele de răceală şi gripă ar putea, de fapt, prelungi starea de rău, deoarece afectează unele procese de apărare a organismului. „Ibuprofenul suprimă procesele inflamatorii şi, odată cu acest lucru, este posibil să afecteze reacţii importante ale organismului la infecţia respectivă”, a spus Paul Little, profesor la Universitatea din Southampton.

Administrarea paracetamolului peste doza recomandată

Doza maximă de paracetamol în 24 de ore este de 4 grame – regăsită cel mai frecvent în opt tablete de 500 de miligrame, administrate, cel mult, în „porţii” de două pastile o dată. Depăşirea acestei doze maxime afectează ficatul şi poate duce la spitalizare şi chiar la deces.

Sursa foto: pixabay.com