Dialog halucinant între părinții unei fetițe de un an și 6 luni și un dispecer de ambulanță din Cluj. Cei doi au sunat la Ambulanță deoarece fetița de un an și 6 luni a urinat cu sânge, iar în loc să primească ajutor au fost insultați și tratați cu nepăsare. 

Dispecerul a refuzat să le trimită părinților o ambulanță, asta deși locuiau departe de orice spital și nici nu dispuneau de o mașină cu care să se deplaseze.

Departamentul pentru Situații de Urgență Cluj s-a delimitat de comportamentul angajatei, iar aceasta va fi cercetată disciplinar. 

Tată: Alo sărut mâna. Fetița urinează și când urinează plânge.

Medicul de familie. Domnu, la ora asta nu am medic de familie

Dispecer: Păi aveați până acuma!

Tată: Păi eu acuma jumătate de oră am ajuns acasă

Dispecer: E opărită

Tată: Nu e opărită

Dispecer: Da ce-i?

Mamă: Am observat că când urinează plânge

Dispecer: Că…când?

Tată: Dacă fata îmi pățește ceva dumneavoastră îmi răspundeți

Dispecer: E copilul dumitale, nu trebuia să-l lași să ajungă până aici. Nu răspund eu deloc, răspunzi dumneata! 

Sursa: Realitatea de Cluj