Medicamentul ieftin care poate ajuta la salvarea vieţii pacienţilor de COVID-19 ar trebui rezervat doar cazurilor grave, pentru care s-a dovedit că oferă beneficii, a anunţat miercuri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

 

Şeful OMS Tedros Adhanom Ghebreyesus a declarat că cercetările au furnizat în cele din urmă ”nişte muguri de speranţă” în tratarea virusului, care a ucis peste 400.000 de oameni în întreaga lume şi a infectat peste 8 milioane.

Rezultatele studiilor clinice anunţate marţi de cercetătorii din Marea Britanie au arătat că dexametazona, un medicament generic utilizat încă din anii ’60 pentru a reduce inflamaţia în boli precum artrita, a redus cu aproximativ o treime rata de deces dintre cei mai grav bolnavi de coronavirus internaţi la spital.

Acest lucru face ca dexametazona să fie primul medicament dovedit că poate salva vieţi în lupta împotriva bolii. Ţările se grăbesc să se asigure că au suficiente stocuri la îndemână, deşi oficialii medicali spun că nu există un deficit.

Unii medici sunt precauţi, citând posibile reacţii adverse şi au cerut să vadă mai multe date.

Un pacient din Danemarca a primit dexametazonă miercuri, a informat agenţia locală de ştiri Ritzau. Medicul care a prescris medicamentul a spus că medicii cunosc bine efectele secundare.

Şeful programului de urgenţă al OMS, Mike Ryan, a declarat că medicamentul trebuie utilizat numai în cazurile grave, în care s-a demonstrat că este de ajutor.

”Este deosebit de important în acest caz ca medicamentul să fie utilizat doar pentru pacienţii grav bolnavi şi în stare critică, care pot beneficia în mod clar de acest medicament”, a spus el la un briefing de presă.

Marea Britanie a crescut cantitatea de dexametazonă pe care o are în stoc şi comandată la 240.000 de doze, a declarat ministrul Sănătăţii, Matt Hancock.