La Timișoara cel mai tânăr pacient cu coronavirus din România s-a vindecat și a plecat acasă, din spital. Este vorba de Dimitri, un bebeluș care a fost diagnositcat cu COVID-19 încă din primele zile de viață. Acum el s-a făcut bine, informează realitateadetimis.net

Cel mai mic pacient din Timiș infectat cu coronavirus a scăpat de boală. Este vorba despre un bebeluș  de trei săptămâni care, imediat după naștere, a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID 19. El a ajuns la maternitatea din Timișoara unde sunt internați exclusive mamele si copilașii care suferă de coronavirus, iar medicii l-au făcut bine.

Micuțul , care poartă numele de Dimitri, este din județul Hunedoara. El s-a născut însă la Materitatea Odobescu din Timișoara, acolo unde au fost descoperite mai multe cazuri de coronavirus, atât în rândul personalului medical cât și a celor intrnați. Acum mama lui, care a fost diagnosticată și ea cu COVID 19, poate să-l ia acasă. Cei doi au fost internați în același spital, dar în saloane diferite, așa încât nu a apucat să-l țâină în brațe. Îi vorbea însă la telefon.

Micuțul este cel mai tânăr pacient din România care s-a vindecat de coronavirus.

Alti doi bebelusi asteapta la maternitatea Bega din Timisoara, rezultatul negative pentru COVID 19 ca sa ajunga din nou in bratele mamelor lor.