Singurătatea ucide aproape la fel de mult ca fumatul, și abia acum o luăm în serios

Cifra care a făcut înconjurul lumii e tulburătoare. Între 2014 și 2019, singurătatea a fost asociată cu peste 871.000 de decese pe an la nivel global, aproximativ o sută la fiecare oră. Iar fenomenul nu e marginal: una din șase persoane de pe planetă se simte singură. Mecanismul nu e mistic. Izolarea cronică ține corpul într-o stare de stres de fond, care, în timp, crește riscul de boli cardiace, accident vascular, diabet de tip 2, declin cognitiv, depresie și anxietate.

Cel mai contraintuitiv aspect e cine suferă mai mult. Nu vârstnicii uitați în apartamente, cum ne-am aștepta în primul rând, deși și ei sunt afectați, ci tinerii. Adolescenții și tinerii adulți raportează printre cele mai ridicate niveluri de singurătate, iar asta se întâmplă într-o lume mai „conectată” ca oricând. Paradoxul e tocmai acesta: avem mii de prieteni pe ecran și tot mai puține legături care chiar țin de cald.

Specialiștii subliniază că relația merge în ambele sensuri. Singurătatea îmbolnăvește, dar și boala, dizabilitatea sau sărăcia împing oamenii spre izolare. Tocmai de aceea raportul nu vorbește despre vină individuală, ci despre o responsabilitate mai largă, de la felul în care construim orașe și locuri de muncă, până la modul în care proiectăm tehnologia ca să apropie oamenii, nu să-i izoleze.

Vestea bună e că antidotul e la îndemâna oricui și nu costă nimic. Legăturile sociale reale au efect protector măsurabil: scad riscul de boli cronice și prelungesc viața. Un apel telefonic dat unei rude, o cafea cu un prieten, un salut schimbat cu vecinul, voluntariatul, gesturi mărunte, dar care, adunate, contează la fel de mult ca multe sfaturi din cabinetul medicului. Iar dacă singurătatea apasă greu și de mult timp, ea merită tratată cu aceeași seriozitate ca orice altă problemă de sănătate, inclusiv cu ajutor de specialitate.