Avem nevoie, la Ministerul Sănătății, de rectificare bugetară pentru a asigura cheltuielile necesare funcționării în continuare în această toamnă, până la sfârșitul anului, a serviciilor de ambulanță județene, a unităților de primiri urgențe care toate sunt finanțate din bugetul Ministerului Sănătății și pentru care în bugetul 2026 nu sunt acoperite toate cheltuielile.
Soluția pe care am propus-o la începutul verii, și pe care o văd fezabilă, este să formăm un guvern de tranziție, am spus: un guvern de armistițiu. Văd un guvern tehnocrat, în principal, care să se bazeze pe tehnocrați, pentru că altfel ce se întâmplă? Un guvern care are doar niște proxy tehnocrați, dar care nu au cunoștințe în domeniul respectiv, nu sunt oameni calificați înseamnă, de fapt, o formulă în care unii conduc din spate, și alții sunt în față și își pot asuma răspunderea.
Este o formulă de bun simț. Am mai propus-o, dar, din păcate, n-a fost o mare critică pentru asta. Suntem dispuși să discutăm. Am spus asta în așa fel încât să găsim o formulă pentru România. În condițiile în care nu se va ajunge sub nicio formă, ceea ce eu nu-mi doresc, subliniez, pentru că sunt lucruri serioase pentru această țară, să avem un guvern, următoarea formulă prevăzută de Constituție este, la un blocaj care nu se mai termină, sau la un guvern care nici, încă o dată, nu trece, se îndeplinesc condițiile pentru a organiza legea în anticipate.
Dacă aceste condiții se vor îndeplini și președintele României va considera că asta este soluția de deblocare, noi nu vom sabota această formulă.
Am discutat cu domnul președinte în aceste zile, pentru că am avut și întâlniri instituționale în CSAT, dar nu s-a discutat, despre un nume de premier, deci nu a fost avansat un astfel de nume. Prin urmare, nu am cum să fac comentarii.
Domnul Luca Niculescu este un coleg de guvern bun, secretar de stat la externe, un diplomat care în funcția pe care a ocupat-o, gestionând aderarea României la OCDE, a făcut lucruri bune și îl consider un profesionist al diplomației române. Dar, în afară de asta, nu a fost discutat un astfel de subiect.