Gândul zilei
„Cei mai mulţi dintre cei cinstiţi pun mare preţ pentru un post de mâncare, dar asta nu-i destul. Adevăratul post este sufletesc: reţinerea cu orice chip de la a nu mai judeca, a nu mai vorbi de rău – un lucru atât de grav şi care se face atât de uşor.” – Părintele Arsenie Papacioc
Știai că?
Postul este o rânduială disciplinară prin care Biserica îndrumează viaţa credincioşilor săi pe căile trăirii creştine, ale virtuţii şi cinstirii lui Dumnezeu. Postul, adică abţinerea totală sau parţială de la anumite alimente (zise „de dulce“), pe timp mai scurt sau mai îndelungat, este o practică existentă în mai toate religiile, din toate timpurile. În afară de postul religios, există şi un post pur igienic, pentru păstrarea sănătăţii, recomandat chiar de medicină, ca mijloc de vindecare, pentru redresarea organismului obosit şi intoxicat de hrana prea îmbelşugată şi de îmbuibare. Hipocrate, celebrul medic al antichităţii păgâne, atribuia longevitatea sa postului, spunând că niciodată nu s-a ridicat de la masă sătul de tot. Filosoful Pitagora propovăduia asceza, un mod de viaţă care se baza pe post şi abstinenţă. Sfântul Antonie cel Mare a trăit 105 ani, practicând un post riguros, timp de peste 80 de ani, de altfel ca mulţi alţi pustnici, exemple de longevitate. Greco-romanii practicau postul sub ambele forme: religios şi igienic; egiptenii şi babilonienii îl practicau pentru a-şi ispăşi păcatele (post de penitenţă). Budiştii şi brahmanii îl ţineau ca o regulă de viaţă. Mahomedanii au postul numit Ramadan sau Ramazan, care recomandă ajunarea, întreaga zi, un anumit timp pe an (cam o lună, luna Ramadanului). În religia mozaică a Vechiului Testament, postul era reglementat prin Legea lui Moise: postul Curăţirii sau Ispăşirii (ţinut în ziua a zecea, din luna a şaptea), la care, după captivitatea babiloniană, s-au adăugat şi zile din alte luni şi cel din ajunul zilei de Purim. În vremea Mântuitorului, evreii cei mai zeloşi posteau una sau mai multe zile din lună, iar fariseii ţineau două zile pe săptămână (luni şi joi – Luca 18, 12) şi le asociau cu rugăciuni şi fapte de milostenie. Mai erau şi posturi particulare, pe care şi le impuneau în anumite împrejurări. Moise a postit 40 de zile, pe Muntele Sinai, când a primit de la Dumnezeu Tablele Legii; Iisus a practicat postul şi a ţinut şi El 40 de zile de post, înainte de a-şi începe activitatea de învăţător. Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi ai Bisericii au practicat postul. În creştinism s-a accentuat mai ales sensul spiritual al postului, considerând că adevăratul post nu înseamnă numai abţinerea de la mâncare şi băutură, ci trebuie să fie o continuă strădanie de a domina, cu spiritul şi voinţa, instinctele, patimile şi pornirile inferioare ale trupului. Postul adevărat este o cale spre desăvârşirea sufletului prin progresul în virtute, iar ca act de cult înseamnă jertfa de evlavie, căinţă şi supunere către Dumnezeu, tinzând la stabilirea unui echilibru lăuntric, în care spiritul să domine viaţa omului; postul e un auxiliar al efortului de desăvârşire. Unul dintre discipolii Sfinţilor Apostoli îndeamnă: „Posteşte dar, lui Dumnezeu, un post ca acesta: să nu faci o faptă rea în viaţa ta, ci slujeşte Domnului cu inima curată, păzind poruncile Lui şi mergând pe calea hotărârilor Lui; să nu se suie în inima ta nici o faptă rea; crede însă lui Dumnezeu, că dacă vei face acestea, dacă te vei teme de El şi dacă te vei înfrâna de la orice lucru rău, vei trăi în Dumnezeu“ (Păstorul lui Herma, Pilda V, 1, în SPA 2, p. 271). Postul „extern“ (postul de bucate) se desăvârşeşte prin postul „intern“ (postul de păcate); însoţit de rugăciune, duce la comuniunea cu Dumnezeu; „vei trăi în Dumnezeu“, adică starea supremă de desăvârşire şi fericire. Primele prescripţii despre post, în Biserica creştină, le aflăm în „Didahii“ (învăţătura celor 12 Apostoli), în care se fixează, peste săptămână, două zile de post (miercurea şi Vinerea, în loc de luni şi joi, cum posteau fariseii). Mai târziu, Constituţiile Apostolice fixează şi celelalte posturi din ajunul unor mari sărbători (Crăciunul, Pastile, Bobotează), la împărtăşiri. La început, Sfintei Euharistie se lua seara, aşa că cei ce urmau să se împărtăşească nu mâncau nimic toată ziua (ajunau), scopul postului fiind împărtăşania, unirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Felul în care trebuia să se ţină posturile a fost reglementat de Sinoadele ecumenice astfel: Postul integral (ajunare), care constă în abţinerea de la mâncare un timp îndelungat (40 de zile) sau numai o zi: Postul aspru (xirofagia), cu hrană uscată, nimic gătit; Postul comun, obişnuit, cu bucate gătite cu untdelemn, evitându-se produsele de origine animală (carne, lapte, brânză, ouă). Catolicii recomandă în post numai înlăturarea cărnii, restul alimentelor fiind permise. Postul uşor (dezlegare), când se permite consumarea peştelui şi vinului.
Pilda zilei
„IUBIREA”… iubirea până la jertfă, lăsată de Mântuitorul ca poruncă pentru noi…
…LEGENDA PELICANULUI…
CHIP AL MÂNTUITORULUI
…Într-o zi pelicanul nu era in cuib, erau numai puisorii singuri.
Sarpele a ajuns la cuib și găsind puișorii singuri a început sa muște și să bage veninul lui ucigător în toți puișorii.
Când era aproape să-i înghită, s-a ivit pelicanul și la zgomotul aripilor lui, șarpele s-a speriat și a părăsit cuibul.
…Bietul pelican, e sfâșiat de durere și vede cum puisorii lui sunt pe jumătate morți.
Atunci acesta își străpunge pieptul cu ciocul și cu sangele sau începe și-l adapă pe un puișor pe jumatate mort.
…Se știe că sângele lui curat are minunata putere să taie otrava sarpelui.
…Atunci când sângele sau cald a picurat peste el acesta a Înviat.
…Atunci de bucurie pelicanul a continuat să-și străpungă pieptul cu ciocul și să verse din sângele său cald peste toți puișorii până ce aceștia cu toții au înviat.
…Însă acest efort a însemnat într-un final, desigur, moartea pelicanului.
…Este evidenta aici jertfa de răscumpărare a Mântuitorului.
…Ca și pelicanul, Fiul lui Dumnezeu s-a jertfit pe cruce, dându-și Trupul și Sângele Său pentru tămăduirea oamenilor otrăviți de înveninatul diavol.
Și asta face duminică de duminică de mii de ani, când ne aduce jertfa Sa fără de sânge pe Sfântul Altar și ne hrănește, ne curățește și ne vindecă de patimile, fărădelegile și neputințele noastre cu Scump Sângele Său.
Slăvit să fie Domnul!
Sursa: Realitatea Spirituala
