Pentru a putea beneficia de prescrierea medicamentelor compensate parțial sau total, este obligatorie înregistrarea pacientului pe lista medicului de familie.
Medicamentele compensate sunt aceleași medicamente pe care pacienții le procurau anterior contra plată conform indicațiilor specialistului, iar acum ei au ocazia de a le primi compensate integral sau parțial. Conform legii în vigoare, copiii și gravidele beneficiază de asigurare medicală gratuită. În cazul copiilor, statul își asumă responsabilitatea să îi trateze gratis până la 18 ani, iar în cel al gravidelor, inclusiv al celor neasigurate, toate au parte de volumul necesar de investigații și tratament indicat de specialiști, care, la fel, este efectuat gratuit.
Pentru a putea beneficia de prescrierea medicamentelor compensate parțial sau total, este obligatorie înregistrarea pacientului pe lista medicului de familie.
http://www.cnas.ro
http://www.cnas.ro