Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca (IOCN) marchează un moment semnificativ în istoria sa, sărbătorind 95 de ani de la înființare. De-a lungul aproape unui secol, această instituție a devenit un reper esențial în domeniul oncologiei, atât în România, cât și pe plan internațional, oferind pacienților acces la tratamente de top și contribuind semnificativ la cercetarea și educația medicală.

Momentul aniversar este marcat printr-o serie de evenimente ştiinţifice, care au început, vineri, relatează Agerpres. Cu această ocazie prof. dr. Patriciu Achimaş Cadariu – Coordonator științific, a afirmat că zeci de mii de pacienţi au trecut, în ultimii 20 de ani, pragul unităţii medicale cu speranţa păstrării vieţii.

„Din când în când, cred că trebuie să ne şi oprim şi să privim în urmă, să vedem ce am făcut bine, ce am făcut mai puţin bine. Până la urmă, munca noastră este zi de zi şi pacienţii nu au timp să aştepte nici weekend-uri, nici pandemii. Cred că e important să marcăm lucrurile astea, să vedem de unde venim şi să adaptăm constant cu ce va urma. Adresabilitatea a crescut foarte mult şi pot să mă refer la ultimele două decenii, când zeci de mii de pacienţi ne-au trecut pragul. Şi numărul de ani de supravieţuire a fost calculat, dar până la urmă, aşa cum am vorbit şi cu pacienţii, nu contează ce a fost, ci contează cum reuşim să susţinem activitatea în acest moment, fiindcă aşteptările sunt foarte mari şi de fiecare dată când creştem această speranţă, trebuie să ne gândim cum putem să nu-i dezamăgim pe pacienţii noştri”, a spus Patriciu Achimaş Cadariu.

La rândul său, managerul IOCN, dr. Cătălin Vlad, a trecut în revistă principalele momente din istoria Institutului şi realizările de până acum.

„A fost greu, dar în acelaşi timp a fost frumos, pentru că la nivelul Institutului s-a creat o echipă şi o foarte bună legătură între ceea ce înseamnă departamentul administrativ, conducerea managerială a Institutului şi profesioniştii din Institut. Fiecare a avut partea lui de dificultate. Pe partea administrativă, am încercat permanent să găsim soluţii, să atragem fonduri, am încercat să ne gospodărim, astfel încât echipa medicală să beneficieze de cele mai bune condiţii, obiectivul final fiind ca pacienţii noştri să beneficieze de un act medical de calitate, la standarde europene şi cu rezultate oncologice comparabile cu cele din vestul şi centrul Europei”, a spus Cătălin Vlad.

Aniversarea IOCN va fi marcată, în perioada 14-18 iunie, de o serie de evenimente ştiinţifice dedicate Oncologiei, sub genericul „Zilele Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”, la care şi-au anunţat prezenţa personalităţi semnificative din România, Germania, Suedia, SUA şi Norvegia, care vor expune noutăţi din varii domenii ale acestei specialităţi medicale.

Workshop-urile se vor desfăşura în trei săli ale IOCN, fiecare având moderatori proprii, în limbile română şi engleză. Sunt programate 22 de sesiuni, care acoperă întreaga arie de preocupări, de la cercetare la paliaţie, inclusiv ale rezidenţilor şi personalului mediu”, se arată într-un comunicat transmis de IOCN.

Cu această ocazie vor avea loc Forumul Naţional de Gineco-Oncologie, ediţia a VII-a, moderat de prof. univ. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, Conferinţa Societăţii Române de Chirurgie a Sânului şi Oncologie, ediţia a IX-a, precum şi o reuniune de etapă a Centrului Naţional de Competenţă în Domeniul Cancerului. 

 

Sursa: Realitatea de Cluj