Comisia Europeană estimează că între 60% şi 80% din populaţia UE a fost infectată cu COVID-19, de la începutul pandemiei, în februarie 2020.

Guvernele Uniunii Europene ar trebui să intensifice imunizarea copiilor împotriva COVID-19, au declarat oficiali europeni, precizând că sunt făcute planuri de dezvoltare a unor antivirale, anunţă Reuters.

„Se estimează că între 60% şi 80% din populaţia UE a a avut COVID”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate, în cadrul unei conferinţe de presă.

Agenţia de sănătate publică a UE a precizat că, până în prezent, cazurile raportate au acoperit aproximativ 30% din populaţia europeană, dar dacă se adaugă infecţiile neraportate, numărul cazurilor ar putea ajunge la 350 de milioane, adică aproximativ 77% din populaţia europeană.

Având în vedere scăderea recentă a infecţiilor şi a deceselor legate de COVID-19, UE renunţă treptat la testarea în masă şi la raportarea cazurilor, a spus Kyriakides.

Dar sunt probabile noi valuri de COVID-19, deoarece se aşteaptă ca virusul să continue să sufere mutaţii şi, prin urmare, ţările ar trebui să aibă în vigoare planuri pentru a trece din nou la modul de urgenţă şi ar trebui să intensifice vaccinările, a declarat Comisia.

Într-un document care prezintă strategia, Bruxelles-ul a îndemnat guvernele să continue să facă presiuni pentru imunizarea celor nevaccinaţi, în special a copiilor înainte de începerea noului semestru şcolar din toamnă.

Ratele de imunizare sunt sub 15% în rândul copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, cel mai tânăr grup de vârstă pentru care vaccinurile COVID-19 au fost autorizate în Europa.

De asemenea, Comisia a declarat că ar putea sprijini dezvoltarea de noi medicamente împotriva COVID-19, în special antivirale care să fie mai uşor de depozitat şi de administrat.

UE „va explora posibilităţile de sprijinire a proiectelor care vizează dezvoltarea de antivirale”, se arată în document.

Pilulele antivirale împotriva COVID-19 dezvoltate de Pfizer şi Merck & Co au fost aprobate pentru utilizare în UE. Însă adoptarea lor a fost limitată până în prezent, din mai multe motive, printre care se numără încetinirea pandemiei, preţurile ridicate şi procedurile naţionale complicate de prescriere a acestora.

De asemenea, executivul UE a declarat că va depune eforturi pentru a sprijini dezvoltarea următoarei generaţii de vaccinuri COVID-19, care, potrivit aşteptărilor sale, va oferi o protecţie mai solidă şi mai durabilă împotriva infecţiei sau a transmiterii.

 

Sursa: Libertatea Zilei