Noul coronavirus se va numi oficial „Covid-19”, a anunţat marţi, la Geneva, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Noua epidemie de coronavirus ar putea afecta aproape două treimi din populaţia globală dacă nu va putea fi controlată, potrivit unui epidemiolog de top din Hong Kong.
Avertizarea epidemiologului vine ca reacţie la afirmaţia recentă a şefului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), aceea că cele mai noi cazuri de pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, care nu au vizitat niciodată China, ar putea fi doar „vârful iceberg-ului”.
Tedros Adhanom Ghebreyesus (director OMS) spune că lupta cu pandemia trebuie să implice toate uneltele disponibile, astfel încât coronavirusul să poată fi eradicat cât mai repede.
În tot acest timp, bilanțul coronavirusului a depășit cifra de 1.000 de victime, președintele chinez Xi Jinping apărând pentru prima dată în public cu fața acoperită de o mască de protecție. Coronavirusul a depășit nivelul atins de virusul SARS în 2003, când acesta ucisese 774 de oameni.