Viruși și Bacterii· 3 min citire

Bacteriile super-rezistente la antibiotice ucid anual zeci de mii de oameni

virusi_bacterii

virusi_bacterii

Realitatea Medicala
Scris de Realitatea Medicala Publicat: 16 apr. 2021, 09:13

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anunță că un alt flagel, la fel de periculos pentru populația lumii ca și pandemia de COVID-19, o reprezintă rezistența la antibiotice. Oficialii organizației spun că lecțiile învățate în lupta împotriva pandemiei de coronavirus trebuie folosite pentru combaterea super-bacteriilor.

OMS trage un semnal de alarmă privind super-bacteriile care ucid zeci de mii de oameni anual.

Constatarea făcută de OMS este una sumbră, întrucât există foarte puține noi medicamente eficiente care se află în stadii de dezvoltare în laboratoarele farmaceutice.

OMS avertizează că lipsa de noi antibiotice amenință lupta împotriva răspândirii bacteriilor rezistente la medicamente, care ucid zeci de mii de persoane în fiecare an. Aproximativ 33.000 de persoane mor în fiecare an în Europa din cauza unei infecții rezistente la antibiotice, conform datelor europene, în timp ce în Statele Unite numărul deceselor este estimat la circa 35.000, potrivit datelor OMS, raportate la începutul anului 2020.

Organizația pentru sănătate a Națiunilor Unite consideră că mobilizarea împotriva COVID-19 a dovedit faptul că progrese rapide pot fi realizate atunci ele sunt susținute prin voință politică. "Antibioticele sunt călcâiul lui Ahile pentru asistența medicală universală și pentru siguranța noastră sanitară", a declarat Haileyesus Getahun, coordonator OMS pentru divizia de studiere a rezistenței antibacteriene.

"Ocaziile care se prezintă în lumina pandemiei de COVID-19 trebuie să fie fructificate pentru a sublinia nevoia unei investiții durabile (în cercetare, n.r.) în producția de noi antibiotice eficace", a adăugat el, scrie realitatea.net

OMS a făcut public noul său raport asupra medicamentelor în curs de dezvoltare pentru a lupta contra super-bacteriilor, denumite astfel pentru că rezistă în fața multor antibiotice clasice.

"Deși există produse inovatoare în curs de dezvoltare, probabil că doar un mic procent dintre ele vor fi lansate pe piață din cauza ratelor ridicate de eșec înregistrate în acest proces", au avertizat autorii raportului.

Pentru prima dată, OMS a alcătuit astfel un catalog al medicamentelor antibacteriene non-tradiționale. Organizația a recenzat 27 de astfel de medicamente, inclusiv antigeni monoclonali și organisme bacteriofage, virusuri care infectează doar bacteriile și care au fost îndelung utilizate în spatele "Cortinei de Fier" în perioada Războiului Rece, fiind descoperite în prezent și în Occident.

Coordonatorul OMS pentru divizia de studiere a rezistenței antibacteriene a sugerat înființarea unui mecanism mondial ce va permite strângerea de fonduri pentru a combate rezistența bacteriilor, după modelul acțiunilor întreprinse pentru a dezvolta vaccinurile anti-COVID-19.

Rezistența la bacterii a continuat să crească, pentru că antibioticele sunt utilizate prea mult și în mod abuziv, fie în creșterea animalelor, fie în tratamentele pentru oameni.

Bacteriile dezvoltă astfel rezistență și nu mai răspund la tratamentele existente.

Trebuie deci să fie create noi antibiotice, însă grupurile farmaceutice sunt reticente în a învesti sume mari într-un sector care este considerat puțin rentabil. Astfel, cele mai multe dintre antibioticele care au fost lansate pe piață fac parte din clasele de medicamente descoperite înainte de anii 1980, a subliniat OMS.

În raportul său anual, OMS precizează că niciunul dintre cele 43 de antibiotice aflate în prezent în etapa de dezvoltare nu permite combaterea eficientă a celor mai periculoase bacterii aflate în circulație.

Organizația a subliniat și că 82% dintre antibioticele recent autorizate fac parte din clasele de medicamente față de care bacteriile s-au arătat deja rezistente.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Medicala și pe Google News

Mai multe știri din Viruși și Bacterii