Sună ca o glumă proastă, dar e una dintre cele mai serioase strategii de sănătate publică ale momentului. În zeci de țări, milioane de țânțari crescuți special sunt lansați în natură — tocmai ca să reducă numărul țânțarilor sau boala pe care o cară aceștia. Pe măsură ce clima se încălzește și insectele cuceresc teritorii noi, ideea câștigă teren inclusiv în Europa.
Trebuie spus din start că vorbim despre două metode diferite, adesea amestecate în discuții. Prima folosește țânțari modificați genetic. Compania Oxitec crește masculi purtători ai unei gene „autolimitante”: ei se împerechează cu femelele sălbatice, dar urmașii mor înainte să ajungă adulți. În testele din Brazilia, Insulele Cayman, Malaysia și Florida, populațiile de țânțari au scăzut, de regulă, cu 80 până la 95%.
A doua metodă nici măcar nu presupune modificare genetică. Țânțarii sunt infectați cu Wolbachia, o bacterie care există în natură. Aceasta fie blochează reproducerea, fie îi face pe țânțari incapabili să mai transmită virusuri precum dengue, Zika sau chikungunya. World Mosquito Program, cel mai mare proiect de acest fel, anunța în mai 2026 că lucrează în 15 țări și că a protejat peste 16 milioane de oameni. Acolo unde bacteria s-a instalat solid în populația de țânțari, cazurile de dengue au scăzut considerabil.
Și atunci, unde e disputa? În neliniștea, firească, pe care o stârnește eliberarea unor organisme modificate sau manipulate în mediu. Criticii cer mai multă transparență și se întreabă ce efecte ecologice ar putea apărea peste ani; câteva guverne au și suspendat proiecte aflate în desfășurare. Susținătorii răspund cu cifrele bolilor evitate și cu un argument suplimentar: mai puțini țânțari controlați chimic înseamnă mai puține insecticide pulverizate peste orașe.
Pentru noi, subiectul nu mai e exotic. Specii invazive de țânțari și primele cazuri autohtone de boli transmise de ei apar tot mai des în Europa. Modul în care alegem să ținem aceste insecte sub control — cu metode clasice sau cu unele care păreau, până ieri, desprinse dintr-un film — devine, încet, o întrebare și pentru sănătatea publică de la noi.
