De la începutul anului, la Centrul Regional de Transplant Iași s-au făcut 15 prelevări de la persoane aflate în moarte cerebrală
Medicii din Iași au reușit să salveze trei persoane, după ce familia unui bărbat aflat în moarte cerebrală la Spitalul Județean Suceava a fost de acord ca organele sale să fie prelevate și transplantate.
"Este un bărbat în vârstă de 57 de ani, internat la Spitalul Județean Suceava din cauza unui traumatism cranio-cerebral produs prin cădere, de la care s-au prelevat ficatul și rinichii. Urmează ca transplanturile să se facă în cursul după amiezii la Spitalul Sfântul Spiridon, pentru ficat, iar rinichii vor fi transplantați în cursul acestei seri la Spitalul "Dr.C.I Parhon", a declarat dr. Raluca Neagu, coordonatoarea Centrului Regional de Transplant.
De la începutul anului, la Centrul Regional de Transplant Iași s-au făcut 15 prelevări de la persoane aflate în moarte cerebrală. Au fost donatori de la care s-au prelevat ficatul și rinichii, dar au fost și donatori de la care s-a prelevat și corneea, os, tendon.
Doar în ultima săptămână, echipele de prelevare și transplant din Iași au făcut 11 prelevări de la persoane din Iași, Bacău și Suceava aflate în moarte cerebrală. Beneficiari sunt pacienți din toate județele Moldovei.
"A fost un adevărat maraton. Sunt 11 transplanturi făcute în opt zile, ceea ce este cu totul deosebit. Noi ne bucurăm în primul rând pentru pacienți, iar în al doilea rând pentru că întreaga echipă a lucrat ca un ceas elvețian, așa că rezultatele noastre sunt comparabile cu rezultatele din cele mai bune centre din Europa. În urmă cu 22 de ani, când am înființat Centrul de Transplant, cam toată lumea nu ne dădea sorți de izbândă. Mulți s-ar fi bucurat să greșim, să nu reușim. De-a lungul timpului am înființat echipe care au funcționat impecabil, ca un ceas elvețian", a declarat prof. univ. dr. Adrian Covic.
Potrivit acestuia, pentru cele 11 transplanturi renale s-au făcut testele de compatibilitate pentru 70 de pacienți aflați pe listele de așteptare, ultimii 9 fiind chemați în cursul acestei zile la Spitalul "Dr.C.I.Parhon".
Întrucât numărul intervențiilor de prelevare și transplant a fost mare, Centrul Regional de Transplant a solicitat forurilor competente suplimentarea fondurilor.
"Am cerut suplimentare la Ministerul Sănătății pentru că, în momentul de față, nu mai dispunem de resurse financiare. Anul acesta a fost anul cu cei mai mulți donatori de până acum, și chiar cu fonduri mai mici decât la nivelul anului trecut. Mizăm pe această suplimentare", a transmis dr. Raluca Neagu.