Protecția solară minerală are parte de un moment de popularitate. Pe fondul îngrijorărilor că utilizarea așa-numitelor creme de protecție solară „chimice” ar putea avea efecte negative pentru corpul nostru, pentru creier și chiar pentru recifele de corali, formulele minerale au devenit segmentul cu cea mai rapidă creștere din piața globală a produselor de protecție solară.
Însă dezbaterile despre protecția solară „chimică” versus cea „minerală” sunt pline de concepții greșite.
Multe afirmații frecvent repetate - precum ideea că protecțiile solare minerale nu conțin substanțe chimice, că s-a dovedit că protecțiile solare chimice sunt dăunătoare sau că protecțiile chimice absorb razele UV, în timp ce cele minerale doar le reflectă - sunt înșelătoare, chiar false.
Confuzia începe chiar de la terminologie
„Orice conține substanțe chimice”, subliniază Brian Diffey, profesor emerit de fotobiologie în științele dermatologice la University of Newcastle din Marea Britanie și inventatorul sistemului de evaluare UVA cu stele pentru cremele de protecție solară.
Ceea ce oamenii numesc filtre „chimice” ar fi, mai precis, denumite organice, deoarece conțin legături carbon-hidrogen, spune Diffey.
Filtrele anorganice (adesea numite minerale), în principal dioxidul de titan și oxidul de zinc, nu au aceste legături. Dar toate sunt substanțe chimice. Măsurile de protejare a pielii și a corpului de soare nu sunt o tendință nouă – la fel cum nici protecțiile solare, organice sau anorganice, nu sunt.
Adesea numite „substanțe chimice sintetice”, aceste ingrediente – inclusiv avobenzona, oxibenzona, octisalatul și octinoxatul – s-au dovedit a absorbi razele UV mult mai eficient decât predecesoarele lor.
A apărut pe piață și un alt tip de protecție solară: cremele „minerale”
Deși pot părea mai „naturale”, dioxidul de titan și oxidul de zinc din cremele de protecție solară de astăzi sunt, de obicei, produse în laborator.
Inițial, s-a crezut că protecțiile solare organice absorb UVR, în timp ce protecțiile solare anorganice reflectă și îndepărtează fizic UVR de piele - o convingere care a fost propagată în anii '70 într-un document al Food and Drug Administration (FDA) din SUA.
Această idee este încă frecvent vehiculată, inclusiv de surse cu aparentă autoritate. Este totodată unul dintre motivele pentru care protecțiile solare anorganice sunt uneori numite și „protecții solare fizice”, sugerând că ele blochează razele UV asemenea unei umbrele care deviază picăturile de ploaie.
„Oamenii spun că protecțiile solare minerale sau anorganice reflectă radiația ultravioletă”, spune Antony Young, profesor emerit de fotobiologie experimentală la King's College London, care a cercetat pe termen lung eficacitatea protecțiilor solare. „Iar acest lucru nu este adevărat.”
De fapt, dioxidul de titan și oxidul de zinc moderne reflectă sau împrăștie doar 4-5% din spectrul UV, a reieșit dintr-un studiu cu autoritate, verificat de cercetători independenți, din 2015. Restul de 95% este absorbit.
Într-adevăr, oamenii de știință știu încă din anii '80 că protecțiile solare anorganice absorb razele UV – într-o așa măsură încât autorii studiului din 2015 păreau deja exasperați că trebuie să ofere și mai multe dovezi.
Studiul lor a subliniat „încă o dată”, au scris ei, că „aceste filtre UV insolubile fizice sau minerale funcționează de fapt identic cu filtrelor UV chimice solubile”.
Particule și soluții
Dacă protecțiile solare organice și anorganice funcționează atât de similar, de ce se simt diferit pe piele?
Răspunsul este legat de solubilitate. Majoritatea filtrelor organice sunt solubile, ceea ce înseamnă că ingredientele lor active se pot dizolva într-un mediu precum apa sau uleiul. Protecțiile solare anorganice nu sunt: particulele lor rămân intacte.
Ca urmare, protecțiile solare anorganice pot avea o textură mai groasă și pot lăsa o peliculă albă pe piele, în timp ce filtrele organice pot oferi o textură mai fină și se absorb mai ușor.
