Măsura a fost confirmată, astăzi, printr-un ordin al Departamentului pentru Situații de Urgență.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Arad a decis să pună în carantină patru localități în care există focare de COVID-19, respectiv Gurahonț, Bonțești, Seleuș și Moroda.
Măsura a fost confirmată, astăzi, printr-un ordin al Departamentului pentru Situații de Urgență.
“Propunerea carantinării acestor localități a fost făcută de Direcția de Sănătate Publică Arad, în urma creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, iar CJSU a aprobat măsura. Carantina a intrat în vigoare de astăzi, când a fost emis un ordin de către șeful DSU, domnul Raed Arafat”, a declarat prefectul județului Arad, Gheorghe Stoian.
De la începutul pandemiei, în județul Arad au fost depistate infectate cu noul coronavirus 1.045 de persoane, iar 83 au decedat.