Ebola lovește acolo unde e cel mai greu de oprit

Focarul a fost confirmat pe 15 mai, iar două zile mai târziu a fost declarat urgență de sănătate publică de interes internațional. Este al șaptesprezecelea focar de Ebola din istoria Congo-ului și vine la doar câteva luni după ce se stinsese precedentul. Până pe 14 iunie, autoritățile congoleze raportau 782 de cazuri confirmate și 181 de decese, cu sute de oameni internați în izolare. În vecinătatea Uganda, câteva zeci de cazuri și două decese.

Tulpina de față se numește Bundibugyo, identificată prima dată în Uganda, în 2007. Detaliul care îi pune pe jar pe specialiști: pentru ea nu există încă niciun vaccin și nici un tratament aprobat, spre deosebire de tulpina Zair, ținută sub control în ultimii ani tocmai prin vaccinare.

Câțiva candidați sunt testați în prezent, dar până la rezultate, medicina are la dispoziție doar îngrijirea de susținere — esențială, totuși, fiindcă oferă pacienților șanse reale dacă ajung devreme sub tratament.

Ce face acest focar atât de periculos nu ține doar de virus. Ituri este o regiune sfâșiată de conflict armat, cu sate întregi strămutate și cu aproape zece milioane de oameni care, în estul țării, se confruntă cu foamete. Iar foamea și boala merg mână în mână: un organism slăbit cedează mai ușor în fața infecției. Cazurile apar aproape zilnic în zone sanitare noi, inclusiv într-o tabără de refugiați — semnul că epidemia ar putea fi mai întinsă decât arată cifrele.

Pentru cititorul din România, vestea liniștitoare e că Ebola nu se transmite prin aer, ci doar prin contact direct cu fluidele unei persoane infectate. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor estimează riscul pentru locuitorii Uniunii Europene drept foarte scăzut. Drama se consumă, deocamdată, departe — într-un loc unde cel mai mare dușman al medicinei nu e virusul, ci haosul din jurul lui.