Gândul zilei
„Vremea este de rugăciune, mai înainte de toate, de rugăciune. Rugăciunea noastră este îndreptată către Dumnezeul dragostei, Mântuitorul tuturor oamenilor, iar rugăciunea noastră îi cuprinde pe toţi cei aflaţi întru nevoi, pe toți cei prigoniți, pe toți oamenii – fie prieteni, fie neprieteni, fie ştiuţi, ori neştiuţi.” – Cuviosul Pavle al Serbiei
Știai că?
Rugăciunea este actul esenţial, fundamental al vieţii noastre religioase, este mijlocul de a ne pune în legătură directă cu Dumnezeu, prin înălţarea gândului, a inimii, a voinţei noastre, spre El. Rugăciunea a fost definită de Sfinţii Părinţi ai Bisericii ca: „vorbire adresată lui Dumnezeu.“ Rugăciunea este, după cuvântul Sfintei Scripturi, o formă de înţelepciune, care ne ajută să înţelegem voia lui Dumnezeu, indiferent dacă e făcută la biserică (rugăciune publică, obştească) sau în faţa icoanei, acasă (rugăciune particulară), recomandată de Mântuitorul: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta…“ (Matei 6, 6). Rugăciunea publică (obştească) este rugăciunea liturgică sau bisericească, săvârşită prin intermediul preoţilor, la vreme determinată; este rugăciunea oficială a Bisericii, încadrată în cult şi rânduită în cărţile de cult. După conţinut, rugăciunea poate fi: de laudă, de slăvire a lui Dumnezeu (Doxologia: „Slavă Şie, Dumnezeul nostru, Slavă Ție“); doxologia sau Rugăciunea teologică, ca primă parte a anaforei liturgice, avea din vechime caracterul unui imn de laudă închinat Sfintei Treimi: „Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh“; de mulţumire (euharistică), cum sunt formulele de binecuvântare de la începutul slujbelor şi formulele de ecfonis de la sfârşitul rugăciunilor („Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Şie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh…“); rugăciunea de pocăinţă, de umilinţă, de credinţă în bunătatea şi iertarea lui Dumnezeu, credinciosul cerând îndurare pentru iertarea păcatelor; rugăciunea de cerere, care este cea mai frecventă (şi în cult şi în particular). O sinteză a rugăciunii de cerere a Bisericii este Ectenia. Este o rugăciune de înaltă spiritualitate şi pe care creştinul trebuie s-o rostească în fiecare zi este „Împărate ceresc“. Prin ea cerem: luminarea minţii, curăţia inimii, ajutorul harului divin, har atribuit Sfântului Duh. Rugăciunea model, cu origine în Sfânta Scriptură, şi izvor al tuturor rugăciunilor întrebuinţate din cea mai adâncă vechime a Bisericii este rugăciunea „Tatăl nostru“. Este model pentru că Iisus a rostit-o ca să-i înveţe pe ucenicii Săi cum să se roage. Catehumenii o învăţau înainte de a se boteza. Se rosteşte în timpul Liturghiei credincioşilor; Ecfonisul ei se află în Evanghelia de la Matei: „Deci voi aşa să vă rugaţi: Tatăl nostru, Care eşti în ceruri…“ — Matei 6, 9-13 (Liturgica Specială, Bucureşti, ed. a II-a. 1985.).
Pilda zilei
Strugurii Sfântului Tihon
Sfântul Tihon, episcopul Amathuntos, este unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi ai Ciprului. A luat numele de făcător de minuni pentru multele minuni pe care le-a făcut şi cât trăia, dar şi după adormirea sa. Una dintre acestea, impresionantă şi paradoxală este şi aceasta:
Odată, câţiva muncitori sădeau viţă de vie într-o ţarină. În timpul muncii, unul dintre aceştia a aruncat câţiva struguri uscaţi. Sfântul a luat un astfel de butaş şi după ce s-a rugat la Dumnezeu, rugându-L să îi dea viaţă şi roade, l-a sădit în numele Sfintei Treimi. Şi ce minune! Acea viţă uscată imediat a prins rădăcină, a făcut frunze, a înflorit şi a rodit struguri mari şi dulci! Şi era cu mult înaintea culegerii stugurilor.
De atunci, în fiecare an, minunea se repetă, de ziua pomenirii sfântului, viţa rodeşte struguri mari şi dulci, care sunt oferiţi ca binecuvântare credincioşilor. Pentru mulţi ani după adormirea lui, se întâmplă acest fapt incredibil. Strugurii erau verzi şi acri, până în momentul când începea liturghia sărbătorii. Atunci începeau şi strugurii să se coacă şi să se îndulcească. Când se termina Liturghia, strugurii deveneau negri şi nemaipomenit de dulci. Câţi gustau din ei, simţeau o ciudată stare de revigorare trupească şi seninătate duhovnicească.
Acelaşi lucru se întâmplă până astăzi tuturor care cinstesc şi sărbătoresc amintirea sfântului.
Sursa: Realitatea Spirituala
