Colegiul Farmaciştilor din România (CFR) anunţă demararea unui program pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare pentru a proteja populaţia în faţa unui sezon gripal care se anunţă a fi „dificil”, vaccinarea urmând a fi efectuată doar de farmaciştii care au absolvit cursuri de pregătire postuniversitară în acest sens.
„Vaccinarea antigripală în farmaciile comunitare se implementează în contextul în care ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, iar sezonul gripal 2022 se anunţă a fi unul mai sever comparativ cu cel din ultimii 2 ani, când circulaţia virusului gripal a fost limitată de restricţiile sanitare impuse de pandemia COVID-19. Mai mult, infecţia cu virusul gripal vine pe fondul imunităţii scăzute a populaţiei, după ce purtarea măştii şi distanţarea socială au dus la o circulaţie redusă a virusurilor gripale timp de mai multe sezoane.
Conform datelor INSP, numărul de infecţii respiratorii acute din săptămâna 3 – 9 octombrie 2022 este deja cu 25% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021”, se arată într-un comunicat al Colegiului farmaciştilor transmis Agerpres.
Potrivit sursei citate, farmaciile comunitare şi farmaciştii care vor dori să se implice în această activitate de prevenţie, prin dezvoltarea sferei de servicii farmaceutice pe care le asigură, se vor putea pregăti şi autoriza conform reglementărilor nou aprobate.
Farmaciile comunitare care doresc să se implice în program se vor autoriza special să desfăşoare activitatea de vaccinare împotriva gripei sezoniere, lista lor urmând a fi publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii. Farmaciştii implicaţi în programul pilot de vaccinare vor urma cursuri de pregătire postuniversitară în vaccinarea împotriva gripei sezoniere, vaccinarea putându-se efectua doar de către cei care au absolvit aceste cursuri şi cu respectarea strictă a Ghidului de vaccinare în farmaciile comunitare.
Persoanele care doresc să se vaccineze în farmacii trebuie să prezinte o recomandare medicală de vaccinare împotriva gripei sezoniere şi să li se mai fi administrat cel puţin o vaccinare împotriva gripei în anii anteriori; de asemenea, înainte de vaccinare se va efectua obligatoriu o anamneză minimală pentru identificarea unor eventuale contraindicaţii sau precauţii la vaccinare.