Managerului Spitalului Clinic „Sfânta Maria” din Capitală, prof. dr. Narcis Copcă, a vorbit, luni seara, în cadrul emisiunii ”Culisele Statului Paralel”, despre al 10-lea transplant pulmonar efectuat cu succes, acesta fiind primul transplant post-pandemie.
El făcut un apel către Guvern, de a găsi împreună rapid soluţia pentru demararea Centrului de transplant multiorgan-proiect matur, cel mai avansat din cele aprobate în PNNR.
„Pașii următori ar fi să vedem ceva din acest PNRR, să vedem că el se concretizează. Proiectele Ministerului Sănătății sunt scrise într-un capitol, proiectul acestui centru de transplant este trecut acolo și ar trebui decis, finalizat, licitat de către această agenție a Ministerului Sănătății. Noi suntem la dispoziția administratorului central al Guvernului. Este imperioasă o decizie rapida, extrem de aplicată în Ministerul Sănătății. Noi am făcut acest proiect de ani de zile și stăm cu el în sertar, se pune praful.
Primăria Sectorului 2 l-a abandonat. Este meritul Guvernului predecesor și actual că susțin acest PNRR. Hai să nu transformăm PNRR-ul într-un bun care ne scapă printre degete, să ne aplecăm asupra lui și să mergem împreună să-l îndeplinim! Orice sumă în plus este o sumă pe care noi o apreciem, acest gest economic ar ajusta creșterile de prețuri și ar îmbunătăți viața pacientului și așa extrem de suferindă pe patul de spital. Noi căutam să suplinim aceste lucruri.
Avem nevoie de acest proiect de țară. Sănătatea, învățământul și cultura vor face diferența între popoarele second hand și cele care vor triumfa în viitorul apropiat. Haideți să luăm ceea ce este bun și să mergem mai departe, să ne aplecăm asupra acestor proiecte minunate, pe care echipe extraordinare le-au concretizat”, a precizat prof. dr. Narcis Copcă, la Realitatea PLUS.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala