Trei spitale din Capitală au fost amendate de Protecția Consumatorului. Printre neregulile găsite: ustensile cu rugină și alimente expirate.

Echipe ale Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor al Municipiului București (CPCMB) au verificat, pe data de 5 aprilie 2022, modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în 3 dintre spitalele administrate de Primăria Capitalei.

”Acțiunile noastre de control sunt dictate de consumatori și ATÂT! Până la multele teorii ale conspirației, hai să ne dăm în leagănele rupte și nefinanțate, cu toate că solicitări există de mult, hai să luăm tramvaiul către spital și, dacă nu ne îmbolnăvim așa, sigur o facem cum ajungem la destinație! Păi, moare și boala în cantinele verificate de noi astăzi!

Păi, moare bacteria și orice virus în paturile desfundate și învelite în păturica stră-stră bunicii!
Dacă scapă din pat în viață, moare boala mancând din cantinele, “cateringul” din service sau cum s-or numi sursele de mâncare cu destinația, culmea, bolnavi!

Vizionare plăcută celor care ar trebui să aibă ca prioritate sănătatea și viața consumatorilor!
P.S.: Păi, când trebuia să umblăm cu mască și mănuși, să stăm la distanță unii de ceilalți, care era teama? Că împărțim inegal infecția din tramvaie sau faptul că, odată ajunși în spitale, nu inspirăm bacteria și virusul potrivit?” – Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

”NIMIC ȘI NIMENI NU NE OPREȘTE! 
Semnat, noi, comisarii ANPC”
Astfel, în urma controalelor întreprinse la blocurile alimentare ale Spitalului de Boli Cronice Sf. Luca, Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Prof. Dr. Dan Theodorescu și Spitalului de Pneumoftiziologie Sf. Ștefan, au fost constatate nereguli importante.

Acest lucru i-a determinat pe comisarii CPCMB să ia decizia aplicării unor sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32.000 lei, precum și aplicarea măsurii complementare de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor, pentru cantinele a două dintre spitale.

Cel de-al treilea, respectiv cel de chirurgie opro-maxilo-facială, nedispunând de o bucătărie proprie, realizează servirea mesei către pacienți folosind serviciile firmei de catering Deco Luk Style SRL, la care a fost extins controlul și unde a fost, de asemenea, oprită temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor.

Dintre abaterile constatate, menționăm:
–    lipsa autorizației de funcționare sanitar-veterinare pentru bucătăria Spitalului de Pneumoftiziologie Sf Ștefan
–    existența în spațiile de depozitare a unor produse alimentare cu data durabilității minimale depășită
–    unul dintre blocurile alimentare – format din cameră de preparare, magazie, cameră frigorifică – prezenta pereții cu tencuială căzută, tavanul cu infiltrații și pavimetul deteriorate, cu plăci de gresie lipsă, frigidere cu rugină, rafturi și mobilier depreciate, cu un grad avansat de uzură 
–    utilizarea unor oale, tigăi, veselă depreciate, cu uzură avansată 
–    utilizarea unor ustensile cu rugină 
–    folosirea unui sistem de ventilație neigienizat cu prelingerea condensului pe masa de lucru a bucătăriei
–    lipsa verificării metrologice a cântarului din dotarea bucătăriei
–    coloanele de apă și calorifere din zona bucătăriei prezentau vopsea exfoliată ceea ce determină formarea de rugină
–    utilizarea unor frigidere neigienizate cu prezența unor insecte moarte
–    folosirea unei hote din inox neigienizată cu acumulări de grăsime și arsuri
–    utilizarea unor camere frigorifice (spații depozitare) neigienizate.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala