Doza a treia a vaccinului împotriva COVID-19 urmează să fie administrată deja israelienilor care suferă de disfuncții ale sistemului imunitar, Israelul devenind prima țară care trece la această etapă. 

Atât compania farmaceutică Pfizer, cât și Moderna, au anunțat, în urmă cu câteva luni, apariția celei de-a treia doze, care ar fi adaptată astfel încât să ofere o protecție mai mare față de noile tulpini ale virusului.

La jumătatea lunii aprilie, CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, anunța că, cel mai probabil, a treia doza a vaccinului va fi necesară la un an după imunizarea cu primele două. Acesta adăuga că există posibilitatea ca serul să fie necesar anual și că totul depinde de impactul pe care îl vor avea noile tulpini.

 

Reprezentanții Pfizer au declarat, în 9 iulie, că sesizează o scădere a imunității oferite de vaccinul dezvoltat de ei și că depun eforturi pentru a obține o autorizație de utilizare de urgență pentru a treia doză, astfel încât să poată fi administrată din luna august, potrivit ziare.com. Planul este să dezvolte o versiune actualizată a vaccinului Pfizer, care să vizeze proteina Spike completă a variantei Delta. 

Vaccinurile actuale vizează doar o bucată a proteinei Spike, partea de care se folosește virusul pentru a se atașa de celule.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala