Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a afirmat, astăzi, la Realitatea PLUS, că, în România, există deja un deficit de medici la mai multe specialități, fapt pentru care aplicare nediscriminatorie a interzicerii cumulului pensiei cu salariu ar duce la un deficit și mai mare de personal medical.
„Este foarte clar că pe anumite specialități, în anumite zone, și aici ne referim la urbanul mic, fie la mediul rural există un deficit de personal medical, fie că ne referim la medici specialiști sau medici primari, fie că ne referim la deficitul de cadre medii, adică de asistenți medicali. Cred că să aplicăm fără discriminare această interzicere a cumulului pensiei cu salariul ar avea efecte nefavorbaile și ar duce, așa cum și colegii mei apreciază, la un deficit de personal medical. Deocomdată, opinia noastră, transmisă Ministerului Muncii, este că interdicția nu poate fi aplicată fără consecințe nefavorabile domeniului sanitar”, a afirmat ministrul Sănătății.
Întrebată ce specializări ar putea fi afectate dacă se va ajunge, totuși, la interzicerea cumulării pensiei cu salariul, Ioana Mihăilă a precizat că ar fi vorba despre specializări unde există un deficit evident de personal, „unele dintre aceste specializări deficitare au fost afectate mai ales în această perioadă de pandemie, fie că vorbim despre epidemiologi, pneumologi, medici de boli infecțioase, dar și alte specializări, cum ar fi Terapia intensivă, oncologie, radioterapie și chiar radiologie imagistică medicală”. „Aceste deficite sunt accentuate în regiuni ale țării și în anumite unități administrativ-teritoriale”, a arătat ministrul.
Întrebată ce se va întâmpla cu spitalele suport Covid, având în vedere că sunt aproximativ 40 de unități medicale în această situație, în care sunt puțini pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, cum este și cazul spitalului Witting, care are doar doi pacienți, Ioana Mihăilă a răspuns: „Am anticipat situația și s-a modificat ordinul care asigura circuitul pacienților Covid și non-Covid în spitale pentru a felxibiliza numărul de paturi. Cum s-a întâmplat la Colentina sau Foișor, care își ajustează numărul de paturi cu avizul DSP, în funcție de adresabilitate. În plus, pregătim un nou ordin care să facă și mai facil și mai flexibil accesul în spitale”.
Totodată, ministrul a spus că se are în vedere ca banii utilizați pentru pacienții Covid să urmeze pacienții și nu unitatea medicală. Potrivit Ioanei Mihăilă, primul plan legat de flexibilizarea circuitelor în spitalele suport Covid va fi finalizat la sfârșitul acestei săptămânii, iar celălalt „sperăm să îl rezolvăm până la final lunii iunie”.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala