Georgeta Bumbac, fost secretar general al Ministerului Sănătății, oferă, într-un drept la replică, detalii privind parcursul său profesional, ca urmare a unor materiale apărute, recent, în mass-media.
„În data de 26.09.2011 am venit în Ministerul Sănătății, detașată din cadrul ANAF, după 14 ani de activitate. Ministrul sănătății în acel moment era Ritli Ladislau- UDMR, într-un Guvern condus de domnul Emil Boc-PDL. Initial am ocupat funcția de Director general al Direcției generale economice prin delegare de atribuții. În prima parte a anului 2012 s-a organizat concurs la ANFP pentru ocuparea acestui post. Am participat la concurs, unde am avut și contracandidat și am promovat examenul. Din acel moment am ocupat acest post”, notează Georgeta Bumbac.
În legătură cu afirmația ”o bună bucată de vreme….., ar fi ținut evidența banilor….. pe un caiet”, Bumbac aduce următoarele clarificări: „În bugetul Ministerului Sănătății se află, în fiecare an, un articol pentru aceste cheltuieli, respectiv reparații capitale și dotarea cu aparatură medicală, atât pentru unitățile sanitare din subordinea Ministerului Sănătății, cât și a celor din subordinea autorităților publice locale. Toate aceste solicitări din partea unităților sanitare menționate mai sus, se analizează în cadrul unei comisii constituită la nivelul Ministerului Sănătății, din care nu am făcut parte niciodată. Această comisie întocmește un proces verbal aprobat de ministrul sănătății, ulterior acesta fiind înaintat Direcției generale economice pentru a emite filele de buget unităților sanitare beneficiare. In concluzie, nu am stabilit niciodată unitățile sanitare beneficiare, rolul meu fiind exclusiv de a duce la îndeplinire decizia comisiei, aprobata de ministrul sanatatii”, spune Georgeta Bumbac.
În ceea ce privește achizițiile realizate la nivelul Ministerului Sănătății, Georgeta Bumbac notează: „Nu am făcut parte niciodată dintr-o comisie de evaluare a ofertelor, rolul meu fiind acela ( conform fisei postului ) de a aviza contractele din punct de vedere bugetar, după ce procedura a fost finalizată si desemnat castigatorul.”
„În perioada septembrie 2019 – martie 2020, am ocupat temporar funcția de secretar general al Ministerului Sănătății, cu atribuțiile ce sunt stabilite conform OUG nr. 57/2019. În perioada când am deținut această funcție, a existat un interval de proximativ 3 săptămâni când am avut în coordonare și direcția achiziții. Această perioadă a fost între demisia secretarului general adjunct care avea aceste atribuții și numirea noului secretar general adjunct, care a preluat atribuțiile după numire”, mai explică Georgeta Bumbac.
Referitor la veniturile realizate, Bumbac face următoarele precizări: „Acestea sunt compuse din salariul de bază de la Ministerul Sănătății, plus veniturile realizate ca membru CA în cadrul companiilor statului, conform art. 7 din OUG nr. 109/2011. Conform alin. (3) al art. (3) din OUG nr. 109/2011, consiliul de administrație TREBUIE să conțină CEL PUȚIN doi membri cu studii ECONOMICE sau juridice, și experiență în domeniul economic, juridic, contabil, audit sau financiar de cel puțin 5 ani. Având în vedere pregătirea mea profesională, cu o experiență de 24 de ani în administrația publică, exclusiv în domeniul economic, mă calific pentru a fi membru în aceste consilii de administrație, din domenii de activitate diferite, economistii fiind necesari in orice domeniu, asa cum a specificat chiar legiuitorul.”
„Afirmațiile dlui deputat USR – Ungureanu Emanuel sunt tendențioase, repetitive și defăimătoare. In ceea ce ma priveste TOATE afirmatiile acestul domn parlamntar sunt MINCINOASE si FALSE, motiv pentru care am înaintat o acțiune în justiție impotriva dlui deputat USR Ungureanu Emanuel. Așa cum ați menționat, citând un articol din ”Libertatea”, dl FELIX STROE este nașul copilului meu, copil în vârstă de 18 ani. Precizez ca dl FELIX STROE nu a avut nicio implicare de nicio natură în parcursul meu profesional, dupa cum am mentionat mai sus, sunt angajata Ministerului Sanatatii din 2011, mandatul dlui Ritli Ladislau – UDMR si guvern PDL/UDMR condus de dl Emil Boc- PDL”, mai notează Bumbac.
Pe final, aceasta declară că, din anul 2011 până în prezent, activitatea economică din Ministerul Sănătății, coordonată de aceasta, „a fost verificată de minim doua ori/an de către auditorii Curții de Conturi a României, nestabilindu-se niciun prejudiciu sau faptă de natura penală”.
Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala