În această dimineaţă, în jurul orei 6.30, au ajuns primele doze de vaccin în municipiul Constanţa. Medicul Sorin Rugină, coordonatorul centrului de vaccinare de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Constanţa, a fost primul constănțean care s- a vaccinat împotriva COVID-19.
“Suntem de-abia la început. Exista fisa de reacții adverse, pe care fiecare o completează, după ce stau cele 15 minute, când se întâmpla un posibil efect advers pentru ca ele se centralizează tocmai pentru a avea o imagine de ansamblu asupra campaniei. Sunt posibile așa cum știți dureri, dar nu la locul înțepăturii, tumefacție, cefalee, stare de oboseala, febra. Reacțiile adverse majore care au îngrozit populația, se pare ca pot apărea in etapa a doua de vaccinare, dar suntem pregătiți. Nu am avut nicio emoție, am avut doar pentru ca nu știam când debutăm, ne tot pregătim de 3-4 zile, au mai devansat orele, emoția de a functiona corect. E important cum manipulăm dozele, cum le administram…Ideea este ca mesajele catre comunitate sa fie mult mai convingatoare si oamenii sa aiba incredere, noi nu facem decat o promovare profesionala,” a declarant Florin Rugină.
Aproximativ 60 de cadre medicale se vor vaccina împotriva COVID-19, duminică, la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase (SCBI) Constanţa, a declarat coordonatorul acţiunii/
Din totalul celor 269 de cadre medicale angajate la SCBI Constanţa, aproximativ 250 au optat pentru a se imuniza, pe 27, 28 şi 29 decembrie vaccinându-se 155 dintre aceste persoane.
Vaccinarea împotriva COVID-19 nu este obligatorie și este gratuită. Administrarea vaccinului anti COVID-19 se face cu două doze. În România, vaccinarea împotriva COVID-19 are trei etape.
Prima etapă a campaniei de vaccinare, cea a personalului medical, ar trebui să se termine la sfârșitul lunii ianuarie 2021 sau începutul lunii februarie 2021, iar etapa a treia, de masă, ar putea începe în aprilie 2021, a precizat coordonatprul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță. Acesta a mai spus că în cazul vaccinării a 60 – 70% din cetățeni va fi atins nivelul de imunizare colectivă, și că pentru acest lucru este nevoie de 10,7 – 11 milioane de doze de vaccin.
Răspunsul imun începe să devină protector la 14 zile după prima doză, însă beneficiile sunt mai multe după 7 zile de la a doua doză, a anunțat Valeriu Gheorghiță.
Cele trei etape ale campaniei de vaccinare anti-COVID-19 vor fi următoarele, iar ele se vor putea intercala în funcție de cât de multe doze de vaccin vor fi disponibile la momentul respectiv: vaccinarea personalului din sistemul medical public și privat și personalului care deservește activități critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educație, alimentație sau energie); vaccinarea populației aflate la risc în fața Covid-19 – vârstnici și persoane cu boli cronice, care s-au constatat că sunt comorbidități la cazurile de Covid-19; vaccinarea populației generale.
Sursa: Realitatea de Constanta