Adriana Nica, fost manager al Spitalului Universitar din București, a comentat, într-o intervenție la Realitatea Plus, neregulile constatate în raportul Corpului de control al Premierului. Raportul menționează că nu s-au organizat concursuri pentru toate posturile de Șefi de secție, mai multe persoane din conducere s-ar fi aflat în incompatibilitate, bugete anuale au fost făcute fără fundamentarea necesarului de fonduri, iar mai multe contracte au fost date cu dedicație. Nica a subliniat că a fost singurul manager care a scos la concurs posturile respective. ”Achizițiile nu le făceam eu ca manager”, a mai precizat aceasta. 

”Eu am putut să explic absolut tot în timpul controlului, în notele de relații pe care le-am dat. Acest control s-a derulat începând din 6 martie anul acesta până în august, când s-a finalizat, și a vizat perioada 2017-12 august 2020. Eu nu mai sunt manager la Spitalul Universitar din 21 martie anul curent. 

În ceea ce privește concursul pentru Șefii de secție, Legea Sănătății este din 2006. În 2014, actualul manager interimar al spitalului a semnat contracte de administrare cu mai mulți Șefi de secție, în speță cu toți Șefii de secție din secțiile clinice și neclinice din cadrul Spitalului Universitar pe o perioadă de trei ani, fără concurs.

Sunt singurul manager care am îndrăznit, începând cu anul 2018, să scot posturile de Șefi de secție la concurs, posturi ocupate de Profesori Universitari și Academicieni, motiv pentru care o mare parte din acești domni profesori m-au blamat. Am avut și am pus la dispoziția Corpului de control o corespondență întreagă cu ministerul Sănătății prin care actualul consilier pe probleme medicale al managerului interimar a blocat concursul la nivelul ministerului, având, la vremea respectivă, funcția de consilier în cadrul unui secretar de stat. Am demarat concursul începând cu luna mai 2018 și au fost publicate posturile care s-au scos la concurs în luna august 2018. Nu se puteau scoate toate posturile de Șefi de secție pentru că majoritatea sunt cadre didactice universitare, pentru că așa spune legea,sunt secții clinice, se ocupă de cel mai mare grad didactic din clinica respectivă și Comisiile se fac cu profesori universitari. Or, la nivelul Bucureștiului, nu aveam atâția profesori universitari, trebuiau Comisii făcute cu profesori universitari din țară și aduși la București, pe cheltuiala spitalului. Neincluzându-se în buget aceste fonduri la începutul anului, imaginați-vă că nu s-au putut scoate toate posturile la concurs odată. Mai mult decât atât, ministerul Sănătății și Direcția de Sănătate Publică m-au anunțat la vremea respectivă că funcțiile de Șefi de compartiment și de laboratoare, nefiind prevăzute în lege, nu se scot la concurs. Eu am pus la dispoziția Corpului de control aceste documente. 

Unele contracte nu erau asumate și semnate de mine. Achizițiile nu le făceam eu ca manager.
Actualul manager a prelungit contractele de mandat tuturor Șefilor de secție de o perioadă patru ani”, a declarat fostul manager al Spitalului Universitar, la Realitatea Plus. 
 

Citește și ”Contracte cu dedicație și numiri de Șefi de secții fără concurs la Spitalul Universitar de Urgență București. Raportul Corpului de Control – DOCUMENT

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala