Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a explicat, vineri, la un post TV, că persoanele retestate nu fac parte din cele 592 de cazuri raportate de Grupul de Comunicare Strategică vineri.
„Persoanele retestate nu fac parte din cele 592. Nici cele de ieri nu au fost. Cele de ieri sunt 614 cazuri noi şi 329 de persoane pozitive din cele retestate. Sunt retestarile pe care le fac medicii curanti la pacientii pe care îi au. Ei decid ce pacienţi trebuie retestaţi.
Sunt raportate la laboratoarele spitalelor şi testările cerute de medic”, a precizat Nelu Tătaru.
După două zile cu cifre record de infectări cu Covid-19 și depășirea pragului de 30.000 de cazuri, Grupul de Comunicare Strategică anunță, astăzi, un nou bilanț: la nivel național, sunt 592 de cazuri noi și 13 decese.
Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 31.381 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.812 au fost externate, dintre care 21.129 de pacienți vindecați și 1.683 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.