Medicul Mircea Beuran a fost dus la sediul DNA, după ce în această dimineață procurorii au făcut percheziții în casa și biroul său. Profesorul e vizat într-un dosar de luare de mită. Acesta ar fi primit 10.000 de euro de la alt medic.
Mircea Beuran ar fi promis un post de asistent universitar. Denunțătorul ar fi deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Procurorii ridică documente, la această oră, de la locuința medicului Mircea Beuran, dar și de la cabinetul său.
Potrivit unor surse medicale citate de Realitatea PLUS, la primele ore ale dimineții, procurorii au ridicat de pe secția de Chirurgie a Spitalului Floreasca, din Capitală, mai multe documente.
„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2018. În cursul zilei de 13 februarie 2020, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare la două adrese situate în municipiul Bucureşti, dintre care una la sediul unei instituţii publice”, se arată într-un comunicat al DNA.
Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.