Fatetele dentare sunt o solutie incredibil de simpla, dar eficienta de imbunatatire a aspectului estetic al zambetului. Prin intermediul lor se pot corecta cu usurinta probleme de forma, culoare si aliniere. Pentru acest tratament se adopta o abordare minim invaziva, dintii in cauza fiind acoperiti cu fasii subtiri de ceramica.
In ciuda acestei abordari si a tehnicilor moderne utilizate in realizarea acestui tratament, multi pacienti se tem sa aleaga tratamentul cu fatete dentare din cauza miturilor si a conceptiilor gresite asociate cu acestea.
Fațetarea dinților este dureroasă. Tratamentul de fațetare a dinților se realizează sub anestezie locală. Deci, dintele și gingia din jurul său vor fi amorțite, iar dumneavoastră nu veți simți niciun disconfort în timpul procedurii. Se realizează doar pe dinții vizibili. Este adevărat că cea mai obișnuită zonă pentru fațetele dentare este zona dinților frontali. Dar, aceste restaurări nu se limitează doar la această porțiune a danturii. Fațetele pot fi aplicate și pe premolari sau pe dinții inferiori din față, în funcție de preferințele pacienților.
Fațetele dentare nu arată natural. Unul dintre cele mai populare mituri este că fațetele dentare fac dinții să arate prea mari, prea albi, prea uniformi, prea falși sau că acestea arată identic cu o proteză dentară. Fațetele dentare de calitate, aplicate de către specialiști, nu vor arăta niciodată așa. În mâinile unui medic stomatolog cu experiență, fațetele sunt proiectate, personalizate și aplicate diferit pentru fiecare persoană în parte. Important! Atunci când alegeți medicul care va realiza procedura de fațetare, cereți înainte poze cu munca acestuia.
Vin însoțite de sensibilitate dentară. Cei mai mulți oameni cred că, din momentul în care ai optat pentru fațetele dentare, orice gură de cafea caldă sau de înghețată va veni la pachet cu sensibilitate dentară. În timp ce majoritatea pacienților au sensibilitate moderată la nivelul dinților, în timp ce poartă fațetele temporare, aceasta dispare, de obicei odată ce medicul stomatolog plasează setul permanent. O fațetă dentară este creată din porțelan dentar, un tip de ceramică robust, translucid, care arată ca smalțul dintelui real. Porțelanul este un conductor slab al căldurii și al frigului, ceea ce îl face un material ideal pentru restaurările dentare.
Fațetarea nu permite consumarea unor anumite alimente și băuturi. Dacă ar fi adevărat că fațetarea ne-ar restricționa accesul la alimentele dure, crocante sau la lichide precum cafeaua, băuturile carbogazoase, vinul roșu sau ceaiul negru, nimeni nu ar mai apela la această procedură. Pacienții sunt sfătuiți însă să evite obiceiurile alimentare care afectează chiar și dinții normali, cum ar fi consumarea de cafea sau vin roșu fără a spăla apoi dantura. Fațetarea se face în cadrul unei singure ședințe. În majoritatea cazurilor, procedura de aplicare a fațetelor dentare cere cel puțin două vizite la cabinetul medicului stomatolog. Înțelegem că pacienții doresc să obțină noul lor zâmbet cât mai curând posibil, dar, este important să acordăm suficient timp pentru a planifica tratamentul și pentru a avea un rezultat pe măsura așteptărilor. Dinții au nevoie de pregătire, medicii trebuie să realizeze amprentele dentare, tehnicianul de laborator trebuie să creeze fațetele etc.
Dinții sunt distruși în urma pilirii. Multe persoane cred că fațetarea dentară presupune distrugerea dintelui natural înainte de aplicarea elementului de porțelan. Da, o anumită suprafață din dinte trebuie îndepărtată, dar medicii vor realiza șlefuirea cu cea mai mare atenție, având grijă să nu deterioreze dintele.
Fațetele dentare sunt greu de îngrijit. Deloc! Fațetele dentare nu necesită mai multă îngrijire decât dinții naturali. O dietă sănătoasă, vizitele obișnuite la cabinetul de stomatologie și respectarea zilnică a igienei orale vor menține fațetele în stare excelentă. Ar trebui, totuși, evitate obiceiurile nesănătoase, cum ar fi consumul de alimentelor dure și fumatul sau mestecatul tutunului. Acest sfat este la fel de important pentru sănătatea dumneavoastră orală, cât și pentru protejarea fațetelor dentare.
Prețul fațetelor dentare este prea mare. Nu doar vedetele de la Hollywood își permit fațete dentare. La întrebarea cât costă fațetele dentare? nu vă putem răspunde exact, pentru că, prețul acestora depinde de situația dumneavoastră, de problemele pe care încercați să le corectați și de cabinetul la care mergeți. Oricum, este dovedit faptul că fațetele dentare sunt accesibile ca preț și își merită investiția.