Reprezentaţii Federaţiei Solidaritatea Sanitară protestează astăzi, de la ora 14:00, în faţa sediului Guvernului din Piaţa Victoriei, solicitând condiţii decente de muncă pentru angajaţii din sectorul medical, în contextul epidemiei de COVID-19.
„Pentru a învinge pandemia COVID-19, România are nevoie de tot sprijinul lucrătorilor din sănătate. Pentru a continua cu succes această luptă, specialiştii din sănătate au nevoie de condiţii de muncă decente şi de recunoaşterea meritelor, respectiv de tot sprijinul Guvernului şi al societăţii. Indiferenţa guvernanţilor faţă de situaţia şi drepturile lucrătorilor din sănătate trebuie să înceteze, transformându-se în atenţie cuvenită acordată nevoilor şi aşteptărilor acestor oameni aflaţi în prima line a luptei împotriva COVID-19”, transmit cei de la Solidaritatea Sanitară.
Protestul, numit Miting pentru Condiţii de Muncă Decente, este primul din seria declanșată de federație și „este dedicat apărării dreptului lucrătorilor din sănătate la condiţii de muncă decente şi la recunoaşterea meritelor, aşa cum au fost acestea prezentate în cadrul Apelul lucrătorilor din sănătate pentru respectarea condiţiilor muncii decente”. Sindicaliștii au anunțat că vor continua protestele în Piața Victoriei în fiecare zi de joi, cu numărul maxim de participanți posibil în mod legal, în intervalul orar 11:00-13:00.
Reamintim că alte organizații sindicale ale medicilor au transmis săptămâna trecută că este timpul ca medicii „să scoată mizeria de sub preş”, nu să ceară „imunitate” pentru malpraxis, iar relaţia cu pacienţii trebuie să fie prioritară. Ei spuneau că este total nepotrivit mesajul celor de la „Solidaritatea Sanitară” care au cerut suspendarea malpraxisului pe timpul epidemiei de COVID-19.
Sindicaliștii de la Solidaritatea Sanitară au anunțat că vor înainta Guvernului, astăzi, un memoriu cu revendicările lor:
- adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru protecția sănătății și securității salariaților din sănătate (echipamente, circuite, resurse materiale și umane etc.), astfel încât să determine o reducere semnificativă a numărului de salariați infectați SARS-CoV-2 și, mai ales, decedați din cauza COVID-19;
- asigurarea accesului la toate informațiile relevante privind impactul COVID-19 asupra lucrătorilor din sănătate;
- respectarea dreptului legal la pensia de urmaș pentru copiii colegilor decedați la datorie;
- acordarea tuturor drepturilor salariale prevăzute de lege, respectiv:
- sporul de până în 30%
- sporul pentru combaterea epidemiei;
- acordarea tuturor sporurilor pentru condiții de muncă la nivel maxim;
- creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de lucrători începând cu 1 ianuarie 2021 la nivelul anului 2022;
- posibilitatea de a beneficia de reducerea stagiului de cotizare (vârstei de ieșire la pensie) proporțional cu activitatea desfășurată peste norma de bază;
- acordarea stimulentului de risc pe întreaga durată a stării de alertă pentru toți salariații din sănătate;
- reașezarea asistentelor medicale în grila de salarizare;
- declararea COVID-19 ca boală profesională pentru salariații din sănătate;
- negocierea anexelor la contractul colectiv de muncă la nivel de sector care permit creșterea calității vieții profesionale;
- plata gărzilor cu tariful orar aferent normei de bază;
- raportarea tuturor sporurilor la salariile de bază actuale.
Protestul sindicaliştilor de la Solidaritatea Sanitară vine la două zile după „Mitingul Epuizării” organizat marți, 3 noiembrie, de câteva zeci de angajaţi din domeniile sanitar şi de asistenţă socială, membri ai Federaţiei SANITAS, nemulţumiţi de „strategiile de criză incoerente” ale autorităţilor în abordarea epidemiei de COVID-19.